Polițiștii de investigații criminale din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și au reținut un bărbat de 35 de ani, din comuna Crâmpoia, județul Olt.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 4 iulie, cel în cauză ar fi deposedat, prin acte de violență, pe un alt bărbat, de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa. Bărbatul de 35 de ani a fost identificat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și adus la sediul Poliției Municipiului Pitești, unde, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. B.R.