Competițiile din aprilie, reprogramate!

0



După ce a amânat startul noului sezon competițional care era programat la sfârșitul acestei luni, Federația Română de Automobilism sportiv a fost nevoită să reprogrameze întrecererile din luna aprilie pentru o dată ulterioară.


Anunțul a fost făcut de președintele FRAS, musceleanul Norris Măgeanu, pe site-ul instituției. Șeful motorsportului din România a anunțat că în scurt timp iubitorii sporturilor cu motor vor putea urmări campionate naționale pe discipline în mediul online.
”Întrunit în şedinţă în data de 24 martie, Biroul Executiv FRAS a decis următoarele:
– afilierea provizorie a structurilor sportive ACS Auto Moto Retezat Uricani, ACS SSV Power Sport Ilfov și ACS 4V Motorsport Constanța. Trimite decizia spre ratificare Consiliului Federal.
– amânarea tuturor competițiilor programate în luna aprilie. Toate competițiile amânate în această perioadă vor fi reprogramate, în măsura posibilităților, în urma unor consultări deschise cu organizatorii, când situația legată de COVID-19 va permite începerea treptată a activităților.
– în perioada stării de urgență impusă de coronavirus nu se va mai percepe niciun fel de penalizare în cazul întârzierilor la cererile de licențiere, cu amendamentul că se păstrează prevederea regulamentară în privința perioadei de 21 de zile de trimitere a licențelor înaintea primei etape care se va desfășura în campionatul respectiv.
– validează acreditarea celor 14 scoli de pilotaj existente până la acest moment în evidența FRAS. Tabelul se regăsește pe site-ul oficial FRAS și în sistemul de licențiere online la secțiunea Documente.
– în urma discuțiilor cu grupul de lucru se înființează Comisia Națională de Digital Motorsport, care are obligația ca în cel mai scurt timp să lanseze campionate naționale pe discipline în mediul online. Toți sportivii care vor avea cel puțin o licență FRAS achitată în 2020 vor fi eligibili să participe în orice campionat online. Pentru cei nelicențiați FRAS, aceștia vor urma un proces de licențiere, care va fi mult mai simplu față de cel al sportivilor, și vor achita o taxă de înscriere”. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.