Pelici și jucătorii vor puncte la Sepsi

0
0



CS Mioveni va juca meciul din etapa a treia de la Sepsi Sf Gheorghe, luni seara, de la ora 18:30. Galben-verzii fac deplasarea cu gândul de a se întoarce cu punct sau puncta.


Într-o conferință de presă ținută ieri la Stadionul Orășenesc din Mioveni, antrenorul principal al echipei, Alexandru Pelici și jucătorii Adrian Scarlatache și Dorinel Oancea au vorbit despre importanța acestui joc dar și despre șansele pe care le au galben-verzii în această deplasare.

“În această etapă jucăm la Sf Gheorghe unde întâlnim o echipă care face parte din altă parte a clasamentului, decât primii adversari, Mediaș care a jucat în play-out și Rapid, nou-promovată. Sepsi este echipa surpriză a campionatului trecut care acum este angrenată pe două fronturi, campionat și cupă. Suntem încrezători, ne jucăm șansa, vrem să repetăm lucrurile bune făcute până acum, să eliminăm greșelile personale să să aducem punct sau puncte” – Alexandru Pelici “Ne așteaptă un meci foarte greu, dar suntem încrezători și vrem punct sau puncta la Sf Gheorghe. Avem mare nevoie ” – Adrian Scarlatache, fundaș

“Noi chiar dacă pornim cu șansa a doua tratăm toate meciurile la fel. Șanse avem la Sepsi, dar trebuie să facem un joc bun, să fim 100% concentrați și ne putem întoarce cu punct sau puncte “ – Dorinel Oancea, fundaș. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.