- Statul vrea să reducă poluarea prin creșterea taxelor
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat acum câteva zile că impozitul auto va crește exponențial pentru mașinile vechi. Măsura are ca scop retragerea mai rapidă din circulație a mașinilor poluante.
România este unul dintre cimitirele de mașini vechi ale Europei, alături de alte țări din Est. Românii importă atât de multe mașini second hand vechi, încât parcul auto național are o vârstă medie de 12 ani. Peste jumătate dintre mașinile care circulă în România astăzi sunt mai vechi de 15 ani, iar o majoritate covârșitoare (80%) au peste 10 ani. Cu alte cuvinte, întreaga țară circulă cu rable demne de un cimitir auto și nu cu mașini sigure și nepoluante, așa cum ar trebui.
Pentru a schimba această situație, Tanczos Barna, ministrul Mediului, a declarat că va fi necesară introducerea unui impozit majorat pentru mașinile vechi, dar și măsuri de ajutor pentru ca cei vulnerabili să-și poată cumpăra mașini noi, nepoluante. Într-adevăr, cei care declară acum că preferă să cumpere un BMW vechi decât o Dacie nouă s-ar putea să regrete mai târziu această decizie, dacă măsurile financiare preconizate vor deveni împovărătoare.
”Voi descuraja prin impozit cumpărarea lor”
„Media de vârstă a mașinilor pe stradă este de 12 ani. România nu va scăpa de măsuri prin care să descurajeze acest comportament. Nu vorbesc de persoanele care sunt în imposibilitatea de a cumpăra o mașină nouă. Vorbesc despre acele persoane care își pot cumpăra o mașină mai mică, dar mai puțin poluantă. Eu, statul român, voi descuraja prin impozit, vor crește impozitele la aceste mașini. Cei sensibili social vor fi ajutați de stat”, a declarat Tanczos Barna în studioul România TV.
Categoriile defavorizate vor fi sprijinite
Nu este pentru prima dată când Tanczos Barna vorbește despre taxarea mașinilor mai vechi de 15 ani. În luna iulie, ministrul Mediului spunea că lucrează la un set de măsuri care să descurajeze deținerea de mașini vechi. Inclusiv Programul Rabla va fi schimbat pentru a sprijini mai degrabă categoriile defavorizate decât pe cei care își pot permite deja cumpărarea unei mașini noi.
„Nu e tot timpul o problemă de abordare personală. Pentru aceste abordări personale incorecte, soluția este impozitarea. Dacă cineva merge cu o mașină de 20.000 de euro, veche de 15 ani, și și-ar permite o mașină mai puțin poluantă, dar de altă clasă și de alt nivel, acolo soluția este impozitarea, descurajarea. Dar pe partea socială, acolo unde cineva și-ar dori foarte mult o mașină nouă, dar nu își permite și bugetul familiei nu îi permite să își asigure propria mobilitate la care are dreptul ca cetățean și nu are veniturile respective, statul trebuie să vină în sprijinul lor”, a transmis ministrul Mediului. M.D.