A început montarea de dispensere în scări de bloc

0


De ieri a început montarea de dispensere în scările de bloc din Piteşti. Primăria Piteşti a achiziţionat, pentru început, 700 de aparate. Urmează ca pe măsură ce vor sosi şi celelalte să fie amplaste în toate cartierele din Piteşti. Primarul Cornel Constantin Ionică a precizat că au fost făcute comenzile însă cererea este foarte mare dat fiind faptul că toate primăriile din ţară vor să cumpere, iar distribuitorii nu mai au pe stoc.



Ieri echipele de muncitori au început de montarea de dispensere în scările blocurilor de locuințe din mai multe cartiere din municipiu. Măsura este aplicată ca urmare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 4 din 29.03.2020, articolul 6, pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Sunt 46 de echipe, alcătuite din lucrători din cadrul serviciilor din subordinea primărie­i, care au lucrat în cartierele Trivale, Găvana, Prundu, Războieni, Craiovei, Tudor Vladimirescu și zona Centru. Acestea au instalat aparate cu soluții dezinfectante în fiecare scară de bloc, la intrare, apoi le-au vor predat, pe bază de proces verbal, reprezentanților asociațiilor de proprietari. Ieri au fost montate circa 700 de aparate pentru gel dezinfectant, iar pentru astăzi sunt programate circa o mie de dozatoare. Montarea aparatelor pentru dezinfectanți va continua în toate cartierele Municipiului Pitești, la toate cele peste 3700 de scări de bloc.
„Echipele vor fi pe teren în fiecare zi, urmând ca, pe măsură ce se realizează aprovizionarea cu restul de aparate și soluții dezinfectante, să se continue operațiunea de montare a dispenserelor cu gel până la finalizare. Rugăm reprezentanții asociațiilor de proprietari, administratorii, proprietarii, să permită accesul echipelor de montaj și să-și dea concursul pentru finalizarea cât mai rapidă și eficientă a acestei acțiuni”, a anunţat Primăria Piteşti într-un comunicat de presă.
Primarul municipiului Piteşti, Cornel Constantin Ionică a explicat că imediat după ce a fost dată ordonanţa, a fost lansată procedura de achiziţie a dispenserelor, numai că distribuitorii nu fac faţă cererii foarte mari. Tocmai de aceea, imediat cum este onorată o comandă muncitorii amplasează aparatele, urmând ca pe măsură ce vin altele să fie continuată montarea lor.  M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.