Frigărui chinezeşti

0



Timpi de preparare:
Timp de preparare: 40 min
Timp de gatire: 30 min
Gata în: 1 ore, 10 min
Ingrediente:
800 gr. file de fitofag
un praz mare
3 lămâi
50 gr. susan
1 legătură mărar
o salată
sare
boia dulce
piper măcinat alb şi negru
ulei de măsline
beţe pentru frigărui

Mod de preparare:
Se spală fileul de fitofag cu jet de apă rece şi se taie cubuleţe, se condimentează cu sare, piper şi boia dulce şi se lasă câteva minute la rece, să se macereze. Prazul se spală şi se taie în bucăţi potrivite. Separat, se spală lămâile, se şterg şi se taie felii. După ce s-au pregătit toate ingredientele, se înfig în beţele de frigărui în următoarea ordine: 3-4 fâşii de praz, o bucată de file de fitofag, o felie de lămâie şi tot aşa, până se formează o frigăruie. După ce s-au pregătit toate frigăruile, se toarnă puţin ulei de măsline pe deasupra lor şi se presară susanul. Se încinge grătarul şi se pun frigăruile la copt. Se lasă să se rumenească pe fiecare parte câte 5-6 minute şi apoi se scot pe un platou. Frigăruile de peşte se ornează cu frunze de salată şi cu frunze de mărar. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi natur sau cu garnitură de legume fierte la baie de aburi şi vin alb.