Judecat după o dublă crimă!

0
0



La aproximativ trei luni după ce a ucis, cu sânge rece, pe fosta concubină, în vârstă de 38 de ani, şi pe fiul acesteia, un adolescent în vârstă de 15 ani, Sever Ciobanu, de 44 de ani, din comuna Cetăţeni, a fost trimis în judecată. Dosarul de omor a fost înregistrat luni, la Tribunalul Argeş şi se va judeca, mai întâi, în camera preliminară la o dată care urmează a fi stabilită. Bărbatul este acuzat de omor cu premeditare după ce procurorii au stabilit că îşi urmărea victimele de ceva timp, ba mai mult, anunţase, în direct, la o emisiune de televiziune, că o s-o omoare pe femeie dacă îl părăseşte.


Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a fost depus la Tribunalul Argeş luni, fiind înregistrat dosarul cu numărul 7244/109/2021. Urmează să se judece în camera preliminară, legalitatea administrării probelor din dosar şi a efectuării actelor de urmărire penală, la o dată care nu a fost stabilită deocamdată. Sever Ciobanu, în vârstă de 44 de ani va fi judecat sub acuzaţia de omor calificat, mai exact, omor cu premeditare.

Ieri judecătorii Tribunalului Argeş au soluționat cererea procurorilor de menţinerea arestului preventiv al inculpatului, acesta urmând să fie judecat în stare de arest. Dacă va fi găsit vinovat, Sever Ciobanu riscă o pedeapsă cu detenţie pe viaţă sau sau închisoare de la 15 la 25 de ani.În proces, s-au constituit părţi civile, fratele, sora şi cumnatul femeii omorâte, alături de tatăl adolescentului ucis.

Ucisă în curtea bisericii

Dubla crimă a fost comisă în după-amiaza zilei de duminică, 16 mai, lângă o biserică din satul Drăghici, din comuna Mihăeşti.

La ora 16.00, Ramona Stricatu a mers împreună cu băiatul din prima căsătorie, în vârstă de 15 ani, Nicuşor Andu Brumaru, spre cimitirul de lângă biserică, unde se aflau mormintele părinţilor ei. Voia să aprindă lumânări. Sever Ciobanu i-a pândit şi le-a ieşit în cale. Primul ucis a fost băiatul pe care l-a înjunghiat şi l-a izbit de asfalt până i-a zdrobit capul, trupul fără viață fiind abandonat pe şosea. Ramona a încercat să se salveze şi a fugit în curtea bisericii acolo unde a fost prinsă. A înjunghiat-o de mai multe ori, tăindu-i gâtul, după care a încercat să se sinucidă, rovocându-şi o rană la gât. Ulterior, legiştii au numărat pe trupul femeii aproximativ 20 de tăieturi, constatând că femeia se luptase cu ucigașul.

A anunţat omorul, în direct, la televiziune

Sever Ciobanu, autorul dublei crime, era despărţit de Ramona Stricatu de mai multe luni. Ambii erau din comuna Cetăţeni, însă de mai multe săptămâni femeia se mutase în comuna Mihăieşti, unde începuse o nouă relaţie. În luna ianuarie, Sever Ciobanu şi Ramona Stricatu fuseseră invitaţi în platoul emisiunii „Acces direct“ de la Antena 1. Cei doi au avut o confruntare şi o tentativă de împăcare, însă ceea ce ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă autorităţilor este mărturisirea pe care bărbatul o făcuse în faţa unei ţări întregi.

El şi-a acuzat concubina de infidelitate şi a ameninţat-o direct cu moartea dacă îl va părăsi. Când moderatoarea l-a întrebat dacă ceea ce spune arată intenţia lui reală, acesta a răspuns fără echivoc: „Nu glumesc“.

Ciobanu a declarat că plănuieşte să facă „lucruri foarte rele“ dacă va fi trădat de cea pe care şi-o alesese drept parteneră de viaţă.

Din nefericire şi-a dus planul la sfârşit, fiind acuzat de omor cu premeditare după ce martorii au declarat în faţa anchetatorilor că înainte de crimă, bărbatul îşi urmărise victimele câteva zile dar și ca urmare a amenințărilor transmise în direct la televiziune. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.