6 izvoare cu apă nepotabilă, în Piteşti!

0
0



Din cele 26 de izvoare care funcţionează în Piteşti, 6 sunt nepotabile. Asta după ce reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au constatat, în urma analizării probelor, că este depăşită valoarea maximă admisă, de 0.5 mg/l, de amoniu.


„Amintim că, în acest moment, pe raza municipiului Pitești sunt deschise 20 de izvoare cu apă potabilă. În urma analizelor de laborator efectuate de către DSP Argeș, 6 dintre izvoare, amplasate în: Mărășești, Negru Vodă, Nicolae Bălcescu, Piața Războieni, Calea Craiovei, Parcul Prundu au apă cu un conținut crescut de amoniu, prin urmare nu sunt potabile.

La solicitarea piteștenilor acestea vor fi deschise, de mâine, 7 septembrie, pentru uzul apei în activități gospodărești diverse, cu atenționare specifică: APĂ NEPOTABILĂ !Vă asigurăm că Administrația Domeniului Public monitorizează periodic apa izvoarelor din municipiu, prin serviciul de inspecție sanitară al DSP Argeș !”, au transmis reprezentanţii Primăriei Piteşti.

Amoniul poate produce modificări ale gustului şi mirosului

Amoniul este un parametru indicator al unei poluări organice recente. Creşterea sa bruscă la un moment dat, indică intervenţia unei poluări care poate fi atât de origine naturală, cât şi artificială.

Creşterea concentraţiei de amoniu în apă la valori de peste 1,5 mg/l poate produce modificări ale gustului şi mirosului apei. Cu toate că amoniul, în sine, nu are efecte toxice asupra organismului uman şi animal şi nu ar limita folosinţa apei, importanţa lui sanitară constă în faptul că el indică poluarea apei cu alte elemente chimice sau mai ales bactereologice care pot avea efecte nocive asupra populaţiei (şi care pot apărea în apă prin descompunerea substanţelor organice), spus reprezantanții DSP.

Este obligaţia operatorului instalaţiei centrale de aprovizionare cu apă de a identifica şi de a elimina sursa de poluare şi de a asigura metdele tehnice de tratare a apei, astfel încât aceasta să revină la condiţiile de potabilitate prevăzute de lege. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.