În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 17 acţiuni punctuale (dintre care 15 organizate independent de către poliţişti, una organizată cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri). În cadrul activităților au fost verificate 1.500 de persoane, precum și 90 de mijloace de transport în comun. Totodată, au fost verificate 75 de societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 29 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.000 de lei, după cum urmează: 28 de sancţiuni, în valoare de 5.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală; o sancţiune, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării. În ziua de 12 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un bărbat de 25 de ani, din Pitești, care nu a respectat măsura izolării/carantinării la locația aleasă. Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, iar situația a fost comunicată la D.S.P. Argeș.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525