Prăpăd la unele balastiere din judeţ!

0

  • În urma unor controale s-a constatat



O acţiune de control a fost derulată la sfârşitul săptămânii, fiind vizaţi mai mulţi patroni de balastiere din judeţ. Au fost făcute verificări în apropierea Piteştiului, a municipiului Curtea de Argeş şi Topoloveni. Echipele mixte au constatat mai multe nereguli şi au dat amenzi în valoare de 220.000 lei. S-a stabilit că se lucra fără autorizații și cu nerespectarea legii. Au fost întocmite două dosare penale. Mai mult, a fost suspendată activitatea unor agenţi economici până la obţinerea de avize de mediu.


Acţiunea de control a fost efectuată la balastiere, de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și Administrației Naționale Apele Române, în perioada 15 şi 16 septembrie. Acestea au fost făcute în zone de exploatare din apropierea Piteştiului, Topoloveniului şi lângă Curtea de Argeş. Au fost vizaţi 12 operatori economici cu activitate în domeniu, de pe teritoriul județului. „În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 219.000 de lei, totodată fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a activității unui agent economic”, a precizat Florin Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.

Activităţi suspendate

Au existat situaţii în care un agent economic a primit mai multe amenzi, fiind sancţionat de către reprezentanţii fiecărei instituţii participante la acţiune. Echipele de control au dat o amendă de 1.500 lei, unui agent economic pe motiv că nu emitea bon fiscal pentru sumele încasate, două amenzi în valoare totală de 90.000 lei pentru încălcarea normelor de protecţie a mediului, pentru una dintre societăţi fiind suspendată activitatea până la obţinerea autorizaţiei de mediu. Alte 3 sancţiuni , în valoare de 40.000 lei, au fost date de către reprezentanţii Gărzii de Mediu, privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase, pe lângă acestea şi două amenzi de 7.500 lei privind evidenta gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase. 15.000 de lei este sancţiunea primită de un agent economic pentru încălcarea calităţii aerului înconjurător, 10.000 lei pentru gestionarea anvelopelor uzate.

La rândul lor angajaţii de la Apele Române au dat 5 amenzi în valoare de 35.000 lei, la unul dintre cei sancţionaţi fiind aplicată ca măsură complementară, suspendarea activităţii până la obţinerea autorizaţiei de gospodărie a apelor. Poliţiştii SICE au constatat comiterea a două infracţiuni şi au întocmit tot atâtea dosare penale. Unul dintre agenţi este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și executare de activități miniere fără permis sau licență, iar cel deal doilea de delapidare. M.Sandu