Valul 4 al pandemiei de coronavirus vine „ la pachet” cu noi restricţii. Acestea se referă de de-o parte, la obligativitatea purtării măştii de protecţie în spații publice şi a prezentării certificatului de vaccinare la evenimente, în localitățile cu o rată mare a infectării, pe de alta, la măsurile de carantinare impuse la întoarcerea din ţările aflate în zonă roşie. Poliţiştii şi jandarmii nu au încetat nicio clipă să organizeze acţiuni pentru depistarea celor care nu respectă regulile de prevenire a răspândirii virusului, dar şi de verificarea cetățenilor carantinaţi. Celor care au încălcat dispoziţiile legale le-au fost dat amenzi mari.
În weekend, au fost desfășurate 38 de acţiuni punctuale, dintre care 34 organizate independent de către poliţişti, două organizate cu I.J.J. Argeş şi două cu alte structuri. În cadrul activităților au fost verificate 3.453 de persoane, precum și 158 de mijloace de transport în comun. Au fost verificate 156 de societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 60 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.500 de lei, după cum urmează:
-55 de sancţiuni, în valoare de 2.500 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
-cinci sancţiuni, în valoare de 6.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării. Dintre cei care nu au respectat măsura carantinării amintim o femeie de 32 de ani, din Bughea de Sus, prinsă în Piteşti de poliţiştii Secţiei 1, aceasta fiind amendată cu 1.000 lei. Au mai fost amendaţi doi tineri de 25 ani, respectiv 28 ani, din comuna Albota, unul de 23 de ani, din comuna Teiu.
Toţi au fost amendaţi cu câte 1.000 de lei fiecare. Un bărbat de 36 de ani, din Piteşti a fost amendat cu 2.000 lei lei, pentru încălcarea măsurii carantinării, de către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești. Situațiile celor menţionaţi au fost comunicate la D.S.P. Argeș. M.sandu