Spitalul din Mioveni este pregătit să intre în linia întâi, în lupta pentru salvarea vieții argeșenilor infectați cu COVID-19. Astfel, începând de ieri, conform deciziei CJSU Argeș, după o serie de investiții în echipamente medicale și lucrări tehnice de specialitate, efectuate în regim de urgență în corpul vechi al unității medicale, unitatea este pregătită să preia pacienții pozitivi cu noul coronavirus, secția Boli Contagioase a SJUP urmând să funcționeze în aceste spații.
De asemenea au fost pregătite să primească pacienţi cu COVID-19 şi spitalul Câmpulung, urmând ca Spitalul pe Penuumoftiziologie Valea Iaşului să fie transformat într-o astfel de unitate. Cum era nevoie de personal specializat care să trateze pacienţii confirmaţi pozitiv au avut loc mai multe detaşări.
Personalul medical ce se va ocupa de persoanele infectate cu COVID-19 va fi format din medici detașați de la secția de boli infecțioase din cadrul Spitalului Județean de urgență Pitești împreună cu cadrele medicale de la Spitalul Orășenesc Mioveni. Detașările și delegările operate sunt următoarele:
De la Spitalul Județean de Urgență către Spitalul Orășenesc Mioveni:
– un medic primar boli infecțioase;
– 3 medici specialiști boli infecțioase;
– un medic primar ATI;
– 3 medici specialiști ATI;
– 15 asistenți medicali boli infecțioase;
– un medic primar pneumologie;
– 10 asistenți medicali ATI;
– un asistent medical radiologie și imagistică medicală.
Către Spitalul Municipal Câmpulung:
– 2 medici medicină internă de la Spitalul Județean de Urgență;
– un medic specialist ATI de la Spitalul Costești;
– 2 medici primari medicină generală de la cabinetele școlare din Pitești;
– un medic primar medicină de familie;
– un medic epidemiolog de la Spitalul Mioveni;
Personal delegat în cadrul aceleiași unități:
– 2 medici de medicină internă și unul de pneumologie vor fi detașați la secția Boli Infecțioase, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești;
– 2 medici de medicină internă vor fi detașați la secția Boli Infecțioase în cadrul Spitalului Mioveni. S.M.