Șofer de TIR ucis în Spania!

0
0



Un piteștean, în vârstă de 48 de ani, tatăl a două fete a fost ucis într-o parcare din Spania, fiind înjunghiat în inimă. Un alt șofer a fost rănit grav și se află internat la un spital din Girona. Agresorul este tot un şofer argeşean, în vârstă de 29 de ani, reţinut de reprezentanţi ai Poliţiei Regionale Girona. Autorul crimei este şofer la o firmă de curierat.


„Mossos d’Esquadra au arestat un transportator în vârstă de 29 de ani în această dimineață (n.r duminică) pentru înjunghierea altor doi bărbați, de asemenea, șoferi de camioane, în La Jonquera (Girona), dintre care unul a murit în urma rănilor suferite, potrivit unor surse apropiate anchetei . Poliția regională a asigurat într-o declarație că, potrivit unui martor, evenimentul s-a produs la o benzinărie din acel oraș, în jurul orei 23:40, când în timpul unei discuții între trei persoane, una dintre ele a înjunghiat-o pe celelalte două și a fugit de locul cu vehiculul său. Potrivit martorului, făptuitorul a fugit de la fața locului într-o dubă după ce i-a înjunghiat pe ceilalți doi bărbați. La scurt timp, o patrulă a localizat vehiculul și l-a identificat pe bărbat. După ce a fost arestat, autorul atacului a fost acuzat de o infracțiune de omucidere și o altă infracțiune, deși motivul atacului și relația dintre cei trei participanți la discuție nu au fost încă clarificate” scrie elperiodico.com, o publicaţie din Spania.

Agresorul a fost arestat în Spania

La rândul lor jurnaliştii de la lavanguardia.com au scris: „Agenții de la Divizia de Investigații Criminale din Regiunea Poliției Girona au preluat ancheta pentru a afla circumstanțele evenimentelor. Deținutul va merge curând în fața instanței de judecată în fața instanței de instrucție care acționează ca gardian al Figueres”.

După crimă a fugit

Tragedia a avut loc într-o parcare, în apropiere de graniţa Spaniei cu Franţa, unde mai mulţi şoferi români s-au oprit să facă pauză şi să mănânce. Agresorul este Adrian Claudiu Baicu, în vârstă de 29 de ani, din Curtea de Argeş, şofer la firma argeşeană de curierat CFG. El s-a luat la ceartă cu doi bărbaţi aflaţi şi ei în parcare. Acesta a scos un cuţit şi l-a înjunghiat în inimă, pe Lucian Boboc, de 48 de ani, din Piteşti, şofer la compania argeşeană Dolo Trans Olimp. Bărbatul s-a prăbuşit şi a murit sub privirile cumnatului lui, cel care a anunţat autorităţile. Baicu l-a atacat şi pe un alt şofer, angajat la SC Alitrans care a fost rănit grav, având un plămân afectat. Acesta se află internat la un spital din Girona. După crimă, agresorul a urcat la volan şi a vrut să fugă. După scurt timp a lovit maşina şi a fost prins.

„Era foarte recalcitrant, gălăgios…”

Un şofer, Vicenţiu B. P. a scris pe un grup destinat şoferilor la scurt timp după tragedie: „Dragi colegi am fost acolo, dar nu comentez. Omul este bolnav psihic, cu siguranţă. A înjunghiat doi colegi dar unul a scăpat. Sunt în stare de şoc…”
Acesta a explicat unui alt coleg care cerea lămuriri: „ Era foarte recalcitrant, gălăgios şi colegii nu l-au primit cu ei. De aici s-a simţit frustrat, probabil, şi a venit şi a lovit pe la spate. Fără să fi fost agresat de cineva fără să fi fost lovit înainte” .

„E incredibil ca unul de-ai tăi să-ţi aducă sfârşitul!”

Lucian Bococ era tatăl a două fetiţe şi lucra ca şofer de tir la Dolo Trans Olimp din august 2018. Acesta era cunoscut ca fiind un om săritor şi bun despre care oamenii au numai cuvinte de laudă. Pe paginile de socializare au fost scrise sute de mesaje de condoleanţe. „Am aflat cu tristețe fără margini de pierderea unui foarte bun prieten. Lucian Boboc de azi înainte te vom cauta doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace prietene!” a scris un apropiat. „Condoleanţe! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Nu îmi vine să cred, după ce că aveţi atâtea riscuri în meseria asta, la fiecare staţionare, în parcări, te miri pe unde noaptea, cu accidentele care sunt la tot pasul, e incredibil că tocmai unul dintre ai tăi, din breasla ta, să îţi aducă sfârşitul. Doamne fereşte, pleci de acasă să asiguri un trai decent familiei şi dai peste un nebun. Eu sunt pur şi simplu şocată!” a adăugat o femeie. Reprezentanţii firmei de transport la care era angajat bărbatul ucis au declarat că sunt alături de familia lui Lucian Boboc pe care o va sprijini în demersurile necesare repatrierii trupului neînsufleţit.  M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.