Reportaj în Secţia ATI, la Judeţean!

Pandemia de coronavirus a creat adevărate prăpastii între oameni! În timp ce unii sunt cred în virusul ucigaş, alţii sunt convinşi că este vorba de o conspiraţie mondială. O parte priveşte vaccinul ca pe salvarea noastră, alţii se tem de  implantarea cipurilor în corpuri prin intermediul vaccinurilor. Realitatea dură este că mor oameni! Mulţi! Dincolo se zvonistică se află realitatea din secţiile ATI acolo unde zac pacienţii infectaţi cu SARS CoV-2, în stare gravă. Cadrele medicale, acei „îngeri albi” care deşi ar trebui să se teamă pentru viaţa lor, stau alături de pacienţii infectaţi în încercarea disperată de a-i slava. Fără rezerve! Fără părtinire între vaccinaţi şi nevaccinaţi! Sunt gura de oxigen a pacienţilor, la propriu şi la figurat! O echipă a cotidianului Curierul zilei a fost ieri, în „iadul” COVID, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Momentele petrecute acolo au fost incredibile. Poveştile oamenilor bolnavi, poveştile salvatorilor, par desprinse din filme. Totul pare ireal şi totuşi, este realitatea de lângă noi!

Deşi ne era teamă de ceea ce va urma, împreună cu colegul meu Costi Tudor, alături de Cristina Cazacu purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti am intrat în Secţia ATI, fiind întâmpinaţi de medicul şef de secţie, Luminiţa Galbenu. Am primit asigurări că echipamentele ne vor proteja şi nu vom pleca acasă infectaţi. Câteva cadre medicale ne-au salutat timid. Nu ştiu dacă în ochii lor eram nişte eroi care vor să povestească lumii despre realitatea din secţiile COVID sau eram doi nebuni care “caută senzaţionalul” şi nu-şi dau seama la ce riscuri se expun. Am început să ne echipăm.
O asistentă amabilă, ne-a adus echipamentele, sigilate, şi sub îndrumarea ei atentă am pus pe noi, mai întâi, o pijama de unică folosinţă, apoi am îmbrăcat costumul de protecţie. Am pus două măşti, una peste alta.
Am băgat mâinile în două perechi de mănuşi şi botoşei pentru picioare. Ne-am înfăşurat capul cu o casă de unică folosinţă sub care am avut grijă să băgăm tot părul apoi am tras gluga costumului pe cap, astfel încât să ne acopere cât mai mult. Am primit câte o pereche de ochelari. Complet echipaţi abia ne mişcam, ca să nu mai spun că abia puteam respira.

„Îi visez noaptea!”

„Să vă pregătiţi. Nu ştiţi ce vă aşteaptă. Nouă ne-a dat viaţa peste cap! Oameni suntem cu toţii. Te ataşezi fără să vrei. Se formează nişte legături. Sunt tineri, bătrâni, toţi neputincioşi. Nu poţi să le dai oxigenul jos nici cât sa bea apă, că se înnegresc imediat, neputând să respire. Faci tot ce poţi, dar când pierzi pe unul, eşti marcat! Nu poţi să te detaşezi complet când ieşi din secţie. Am ajuns să am coşmaruri. Îi visez noaptea ”, ne-a mărturisit o angajată.

La 34 de ani, în comă!

Am păşit în zona COVID întâmpinaţi de sunetul monitoarelor. Oameni echipaţi îşi făceau treaba în saloane. În fiecare se aflau câte doi, chiar trei. Nu ştiai dacă este medic, asistent sau infirmier. Toţi erau la fel, „îngeri albi”! În primul salon în care am intrat, un bărbat tânăr, era aşezat pe burtă. Era în comă! „ Are 34 de ani. Îmi pare aşa de rău de el. Ieri vorbeam cu el, era conştient. Azi noapte starea i s-a înrăutăţit brusc şi a fost intubat” , ne-a spus asistenta şefă, Coradina Gheorghe. În patul alăturat o doamnă în vârstă, era ajutată să bea apă. „Gata, îmi ajunge… Nu mai pot!”,  i-a spus pacienta asistentei, fiind lăsată uşor în jos în timp ce era conectată din nou la oxigen.

„Nu am crezut în COVID, nici în vaccin şi am ajuns aici!”

În ultimul pat o tânără conştientă, de asemenea cu mască de oxigen. Ne-am apropiat de ea şi am intrat în vorbă.
„Acum sunt ok, sunt la fel ca ieri. Am 30 de ani. Marţi am avut o săptămână de când sunt la spital. Nu m-am gândit niciodată că virusul poate fi atât de periculos. Niciodată! Nu eram de acord nici cu vaccinul, nu credeam în COVID. Se pare că atunci când nu crezi, astrele îţi demonstrează şi te fac să crezi! La mine în familie toţi sunt vaccinaţi, mai puţin eu şi soţul. Soţul a avut şi el COVID însă nu a fost atât de afectat. O să ne vaccinăm amândoi” , ne-a spus tânăra, de pe patul spitalului. Am întrebat-o ce le transmite celor care nu cred în COVID. „ Să creadă, să se vaccineze şi, cel mai important, să se protejeze. Eu nu am crezut, nu m-am protejat atât cât trebuia şi am ajuns aici. Şi eu am fost de partea aia, că nu există, că e o simplă răceală, că prin răceli am trecut toţi. Acum…Am fost confirmată pozitiv acum o săptămână şi cum am fost confirmată am început să mă simt rău şi am ajuns la spital. Să se imunizeze, să se protejeze, să aibă grijă de ei. Să evite, pentru că şi eu dacă aş da timpul înapoi aş evita mult”, a mai pus pacienta.

Echipamentul, o povară – protectoare

Am intrat într-un alt salon acolo unde doi pacienţi erau în comă, şi ei conecaţi la aparatele care le monitorizau funcţiile vitale. Sunetul strident făcea atmosfera mai apăsătoare.
Ochelarii ni se abureau şi respiraţia noastră era tot mai greoaie prin cele două măşti. Simţeam cu transpiraţia curgea pe sub costum, deşi ne aflam în secţie de circa 20 de minute. Am ieşit pe hol şi am văzut alte două persoane costumate care apropiau de un alt salon. Făceau schimbul. Am aflat că cei din secţia COVId rezistă în jur de 3-4 ore “costumaţi”. Apoi ies, ajung într-o cameră izolată de restul secţiei, îşi dau echipamentele jos, se dezinfectează. Sunt înlocuiţi de alţi colegi, proaspăt echipaţi. În cadrul secţiei erau ieri, 15 pacienţi aflaţi în stare gravă, doar câţiva dintre aceşţia fiind conştienţi. Angajaţii ne-au spus: „ Cei mai mulţi sunt nevaccinaţi. Să ştiţi că şi la cazurile de deces, cei vaccinaţi au un procent mai mic de 1%. Iar cei vaccinaţi care mor, au comorbidităţi. Deja suferă de boli grave şi mai vine pacostea asta de virus peste ei. Sunt omeni cu cancer, cu afecţiuni teribile…Chiar şi aşa procentul este foarte mic, infim la decesele celor vaccinaţi.”

„Prietenii mă evită de teamă că-i infectez!!

O altă asistentă ne-a vorbit despre efectul pe care l-a avut pandemia asupra relaţiilor sale cu prietenii. „Oamenii au devenit reticenţi. Prieteni vechi cu care ne vedeam frecvent şi petreceam mult timp împreună, ne evită ştiind că eu lucrez aici. Nu spun că suntem mai puţin prieteni dar le este teamă să intre în contact cu mine. Mă evită. Şi asta este greu de suportat, simţi că se produce o ruptură!”

Valul 4 este mult mai agresiv!

Am vorbit cu medicul ATI Mircea Lilea. Acesta ne-a povestit o mică parte din experienţa trăită în această perioadă. Iată ce ne-a zis!

Ce înseamnă o gardă în terapia COVID?
– Foarte multă muncă, foarte mult consum de energie, consum emoţional, stres toate coroborate în 12-24 de ore.
În cât timp reuşiţi să vă echipaţi cu acest costum care vă protejează? Nouă ne-a luat foarte mult.
– Mizând pe experienţa pe care o am, în 5 minute sunt îmbrăcat complet în echipamentul care mă protejează. Rezist, în funcţie de numărul de cazuri.
Vorbeați despre consum emoțional. Ce caz v-a impresionat cel mai mult?
– Chiar săptămâna trecută am avut un pacient care, din nefericire, a decedat, un tânăr de 34 de ani, căsătorit, cu un copil mic acasă. Starea lui s-a degradat odată cu trecerea timpului. Omul a ajuns conștient la noi, ulterior a ajuns intubat, ventilat mecanic, iar resursele s-au terminat pentru el, din nefericire. Nevaccinat! Am luptat din răsputeri să-l salvăm dar din nefericire nu am reușit. Acesta este un lucru valabil pentru toți pacienţii pentru că mulţi dintre ei ajung la noi conștienți și ajungem să împărtășim nişte povești de viață și, invariabl, ne atașăm, fie că vrem fie că nu!
De cât timp lucrați pe secția COVID?
– Cred că am 19 luni. De la începutul pandemiei până în prezent, nu ştiu exact…
Care a fost cel mai tânăr pacient pe care l-ați tratat de COVID?
– Pot să vă zic un succes terapeutic. Am avut un pacient, tot din judeţul Argeș, tânăr și el, cred că avea 35 de ani și acum e bine. Încă îmi trimite mesaje pe Facebook să-mi mulțumească pentru tot ce am făcut pentru el. Vârstele cam acestea ar fi. Într-adevăr în primăvara trecută erau mai puțini. Pacienții pe care îi avem acum, sunt undeva la 32-35 de ani. Nevaccinați.
Vi se pare mai agresiv valul 4?
– Mult mai agresiv. Exponențial mai agresiv față de tot ce a fost până acum.
Când ajungeți acasă reușiți să vă detașați de ceea ce vedeţi la serviciu?
– De mute ori nu. E greu, e foarte greu.
Ce simţiţi atunci când pierdeţi un pacient?
– Neputinţă.

Am părăsit secţia încărcaţi emoţional. Poveştile ar fi cu mult mai multe. De la începutul pandemiei, din martie 2020, până ieri, 27 octombrie 20201, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti au fost trataţi 4763 de pacienţi infectaţi cu SARS CoV-2.  Unii dintre ei nu au reuşit să învingă virusul!  Monica Sandu Foto: Costi Tudor