Ghiveci de legume sicilian

0



Timpi de preparare:
Timp de preparare: 30 min
Timp de gătire: 30 min
Gata în: 60 min
Ingrediente:
1 kg vinete; 500 gr. tulpini de țelină; 300 gr. roșii; 300 gr. ceapă; 230 gr. măsline; 170 gr. capere, scurse bine; 5 linguri semințe de pin; 80 ml oțet; 2 linguri zahăr; 240 ml sos de roșii (opțional); frunze de busuioc proaspăt, pentru decorat (opțional); sare după gust
Mod de preparare:
Pune cozile de țelină în apă ușor sărată, timp de 5 minute. Toacă-le și sotează-le în puțin ulei, câteva minute. Crestează un X pe fundul fiecărei roșii și aruncă-le în apă clocotită timp de 30 de secunde (ca s ăîți fie mai ușor să le dai coaja jos). Îndepărtează coaja și toacă roșiile. Călește ceapa tocată timp de 5 minute. Când a devenit translucidă, adaugă caperele, semințele de pin și roșiile. Lasă totul la făcut, amestecând din când în când, timp de 15 minute. Dă de pe foc. Între timp, toacă vinetele și călește-le într-un alt vas (în tranșe, dacă nu ai o tigaie în care să îți încapă toate). Când ultima tranșă e gata, pune roșiile la loc pe foc, toarnă peste vinetele și țelina. Toarnă și sosul de roșii (dacă alegi să îl pui). Apoi oțetul și zahărul. Când se evaporă oțetul, dă vasul de pe foc și lasă la răcit puțin. Servește la temperatura camerei, cu extra busuioc deasupra.