✓ 1191: Prima atestare documentară a cetății Sibiului, într-un document emis de papa Celestin al III-lea.
✓ 1192: Richard I al Angliei este capturat și luat prizonier de Leopold al V-lea al Austriei în timp ce era în drum spre Anglia după ce a semnat tratatul cu Saladin care a încheiat cea de-a Treia Cruciadă.
✓ 1803: Statele Unite au cumpărat provincia Louisiana de la oficialii francezi, cu 15 milioane de dolari.
✓ 1842: Obșteasca Adunare Extraordinară a Țării Românești a ales ca domn pe Gheorghe Bibescu care a abdicat în iunie 1848.
✓ 1915: Prima audiție, la Ateneul Român din București, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc „Acteon” de Alfred Alessandrescu.
✓ 1917: Consiliul Comisarilor Poporului decretează înființarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluției (CEKA), prima organizație de poliție secretă din epoca modernă; mai târziu, aceasta va purta o serie de denumiri, ultima fiind KGB.
✓ 1937: Au loc alegeri parlamentare în România. Partidul Național Liberal câștigă alegerile cu 1.103.352 de voturi, pe al doilea loc fiind Partidul Național-Țărănesc cu 626.612 d voturi, iar pe al treilea loc Partidul Totul pentru Țară cu 478.368 de voturi. Regele Carol al II-lea demite guvernul liberal și îl numește premier pe Octavian Goga.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525