Furturi de apă în cartierul de vile

0



În luna decembrie, salariații SC Apă Canal 2000 S.A au depistat, în urma controalelor, mai multe vile din zona Platoului Prundu-Craiovei, la limita între municipiul Piteşti şi comuna Bradu care aveau branșamente ilegale, aveau surse de apă nedeclarate și nu aveau contract pentru canalizare. Multe din aceste vile au piscină, gazon, mari consumatori se apă, cu toate acestea, aveau declarat un consum de 1 mc.


„Astfel, în ultimele două săptămâni ale lunii decembrie 2021, echipele de control ale S.C. Apă Canal 2000 S.A. au identificat 22 de situaţii în care nu a fost respectată legislaţia în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare: 5 branşamente de apă clandestine, care au fost desfiinţate imediat, 14 surse proprii de apă nedeclarate, care vor fi contorizate şi 3 apometre blocate, astfel:
☛ 3 utilizatori din comuna Bradu, care pe lângă branşamentul contorizat din contract mai deţineau încă un branşament ilegal tip by-pass, două locaţii fiind pe str. Primaverii 2 şi una pe str. Primăverii;
☛ 2 utilizatori care beneficiau de serviciile de apă şi canalizare fără contract, pe str. Emil Racoviţă din municipiul Piteşti şi pe str. Teilor din comuna Bradu;
☛ 6 utilizatori din comuna Bradu fără contract, care deţineau surse proprii de apă nedeclarate şi deversau apele menajere în reţeaua de canalizare, identificaţi pe str. Primăverii 2, Primăverii 4 şi Primăverii 5;
☛ 8 utilizatori cu consum redus de apă, la care s-a constatat existenţa unor surse proprii de apă nedeclarate în vederea contorizarii şi încheierii de contracte pentru serviciul de canalizare, identificaţi pe str. Emil Racoviţă, Teilor, Primăverii 2, Primăverii 3, Primăverii 4 şi Primăverii 5;
☛ 3 utilizatori din comuna Bradu cu apometrul blocat şi modulul utilizat pentru citirea de la distanţă desprins de pe apometru, identificaţi pe str. Livezilor, Constantin Stere şi Primăverii 2.
Toate locaţiile identificate cu nereguli reprezintă proprietăţi private cu imobile impresionante, cu gazon, livezi, viţă de vie, etc. şi un consum de apă sub 1 – 2 mc pe lună.
Branşamentele ilegale au fost desfiinţate pe loc de echipele S.C. Apă Canal 2000 S.A., costurile fiind suportate de utilizatorii în cauză, care vor achita şi prejudiciul cauzat societăţii noastre, riscând de asemenea şi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Consumurile ilegale de apă pot fi sesizate pe adresa de e-mail contact@apa-canal2000.ro sau la Ghişeul Unic al societăţii din Piteşti, B-dul I.C. Brătianu, nr. 24A, urmând a fi verificate şi tratate conform prevederilor legale în vigoare”, a anunţat SC Apă Canal 2000 S.A.  M.S.