Primul Centru Olimpic de baschet din România

0



Federația Română de Baschet a anunțat primirea unui aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice a Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru înființarea primului Centru Olimpic de Baschet rezervat juniorilor.


Complexul RomSilva din București va fi gazda Centrului, sub egida FRB, cu sprijinul COSR și în parteneriat cu CS Știința București respectiv cu Colegiu Tehnic „Edmond Nicolau”. Conform informațiilor oferite de frbaschet.ro, 12 tineri baschetbaliști între 16 și 19 ani vor fi înmatriculați în clasele vocaționale de la CT „Edmond Nicolau”, urmând să se pregătească în cadrul noului Centru Olimpic de Baschet. La acest Centru Olimpic urmează să se pregătească cei mai valoroși tineri baschetbaliști ai țării, scopul final fiind alcătuirea unei echipe naționale puternice care să obțină rezultate bune la turneele finale.

”Aceste proiecte trebuie să devină realitate”

„E un prim pas pe care îl facem în înființarea centrelor olimpice de baschet. A fost unul dintre obiectivele mandatului meu și mă bucur că deja primul centru a primit avizul Comisiei Tehnice din cadrul COSR. Apreciez implicarea în proiectul nostru a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, proprietara complexului de patru stele Silva. Datorită implicării Romsilva, în sala polivalentă din complex a început deja montarea unui parchet de ultimă generație, special pentru competițiile baschetbalistice. Ne dorim și pregătim documentația pentru centre similare în Cluj-Napoca și Arad. Sper ca în anul următor aceste proiecte să devină realitate”, a declarat Carmen Tocală, președintele FRB, pentru frbaschet.ro.  M.D.