1200 de km pentru un punct!

0

  • Liga 1, Etapa 28: FC Botoșani – CS Mioveni 0-0



CS Mioveni a obținut greu, un punct muncit, duminică după amiaza la Botoșani, partida din etapa a 28-a terminându-se cu o remiză albă. Punctul este cu atât mai mult binevenit, cu cât galben-verzii au trebuit să ”înfrunte” un drum infernal de aproape 9 ore, pe distanța de 600 km, dintre care ultima porțiune spre destinația din Moldova, fiind parcă una bombardată.


La Botoșani, CS Mioveni nu prea a contat ofensiv, fiind poate cel mai slab joc făcut în 28 de meciuri, din acest punct de vedere. În schimb, echipa lui Pelici s-a apărat bine și organizat și a reușit să respingă atacurile gazdelor. În prima repriză, fostul jucător al Mioveniului a fost cel mai activ pentru FC Botoșani. În minutul 14, acest a șutat puțin pe lângă din lovitură liberă de la 20 m central. Apoi, după un corner respins de apărare, Florescu a șutat din voleu d ela 20, dar tot peste poartă. În minutul 20, Popescu are o primp intervenție excelentă, la o lovitură liberă de pe stânga, portarul boxâns cu greu balonul. În minutul 27, Oancea deviază în ultimul moment mingea din fața unui adversar, care pătrunsese pe stânga și se afla în poziție de gol.

A prins pe linie

Una dintre puținele acțiuni ofensive ale Mioveniului din prima parte a fost cea a lui Balaur, care a șutat de distanță, puțin peste poartă. După pauză, argeșenii au încercat să dea lovitura pe contraatac și au irosit din cauza indeciziei câteva faze de la care puteau scoate mai mult. În minutul 56, Buziuc a recuperat în propria jumătate și a șutat lobat de la 60 m, dar balonul a trecut puțin pe lângă. Apoi, în minutul 60, la un corner bătut pe scurt de gazde, Papa a reluat cu capul puțin pe lângă. În minutul 70, Raicea a scăpat pe contraatac, dar șutul său de la 18 m de pe dreapta este prins de portar. În minutul 71, Popescu s-a remarcat din nou, prinzând pe lini porții șutul deviat a lui Tîrcoveanu.
În minutul 81, Oancea a urcat de la mijlocul terenului cu un balon la picior, a driblat doi adversari, iar de la 20 m central, a trimis în brațele portarului. O altă oporturinate a fost irosită în final de Blănaru, care a scăpat pe dreapta, dar la marginea careului nu a putut să-l depășească pe adversar. Punctul obținut de Mioveni la Botoșani este unul foarte important, iar echipa lui Pelici speră din ce în ce mai mult la menținerea în Liga 1. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.