Se pierd subvențiile agricole, dacă incendiați terenurile

0
  • La Mioveni focul a fost lâng un bloc
  • S-au dat și mesaje Ro-Alert



Agricultorii care își incendiază terenurile riscă să piardă subvențiile de la stat. Anunțul a fost făcut de Ministrul Agriculturii, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, care a mai declarat că proprietarii de suprafeţe agricole care apelează la metoda incendierii pentru a-şi curăţa terenurile vor primi și alte sancţiuni mai dure.


În momentul de față, Ministrul Agriculturii are discuții cu Ministrul Mediului pentru un plan de acţiune pentru combaterea acestui fenomen. „Se încalcă legea. Aceia care au astfel de practici atacă biodiversitatea şi încalcă normele prevăzute… Unde se va dovedi că s-au incendiat miriştile în mod intenţionat se va pierde subvenţia pentru anul de cerere respectiv. Lucrăm la modificarea legislaţiei, în sensul înăspririi sancţiunilor care se acordă, pentru că până acum era de ajuns să dea o declaraţie fermierul că a găsit suprafaţa de teren pe care o declară la APIA incendiată şi să facă dovada că a depus o plângere către organele de poliţie în acest sens, pentru a fi identificat făptuitorul. Cred că, dacă ai în proprietate o suprafaţă de teren pe care vrei să o lucrezi şi vrei să beneficiezi de fonduri europene, trebuie să şi păzeşti această suprafaţă de teren şi daţi-mi voie să nu cred că există situaţia în care altcineva vine să incendieze în mod răuvoitor suprafaţa de teren a altei persoane”, a declarat ministrul Agriculturii, citat de Digi24. De asemenea, agricultorii care îşi incendiază terenurile au fost avertizați că distrug elementele nutritive din sol şi pun în pericol viitoarele culturi. „Cei care fac astfel de practici nu fac altceva decât să îşi distrugă solul, pentru că incendierea suprafeţei secătuieşte solul de elemente nutritive pentru viitoarele culturi. În prima fază, au impresia că au rezolvat problema pentru că nu folosesc produse de eliminare a buruienilor, de erbicidat, dar în acelaşi timp îşi fac singuri rău, pentru că pe de o parte pierd subvenţia, de cealaltă parte îşi creează probleme pentru viitoarele culturi”, a explicat ministrul.

Mesaj Ro – Alert

Marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a emis chiar o avertizare RO Alert în legătură cu incendiile de vegetație. „Atenţie! Incendiile de vegetaţie uscată sunt interzise! Acestea pun în pericol vieţile oamenilor şi bunurile acestora! Renunţaţi la curăţarea terenurilor prin incendiere! Fiţi responsabili şi evitaţi situaţiile cauzate de aceste acţiuni care sunt scăpate de cele mai multe ori de sub control! Protejaţi flora şi fauna!” este mesajul trimis în mai multe județe din țară, printre care și în Argeș.

Incendiu lângă bloc

Tot marți seară, la Mioveni, un incendiu a izbucnit în vecinătatea blocului R9 din zona Robea, focul aprinzându-se la doar câțiva metri de geamurile locuințelor! Din fericire, incendiul a fost stins prompt de pompieri, înainte ca situația să escaladeze. Cauza incendiului este o tigaie încinsă, aruncată de la etaj. La contactul cu solul, aceasta a declanșat aprinderea vegetației uscate, iar în scurt timp flăcările au declanșat un incendiu. De asemenea, într-o postare făcută de edilul Mioveniului, unul dintre comentarii anunța un alt incendiu scăpat de sub control, cu o zi înainte, pe strada Nicolae Racoviceanu unde focul s-a extis dintr-o curte în alta: ”Vecinul a facut focul în grădina lui, iar din cauza vântului s a extins și în grădina mea” a fost mesajul unui locuitor. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.