Concert simfonic extraordinar în Lunca Argeșului

0
0
  • Cu ocazia Simfoniei Lalelelor



Mâine, de la ora 13, în Parcul Lunca Argeșului, orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești vă așteaptă la un concert simfonic extraordinar dedicat ediției a 45 – a a Simfoniei Lalelelor. Artiștii piteșteni, dirijorul Constantin Grigore și solista Ana Cebotari vor interpreta piese de mare popularitate. 


În program: Charles Gounod – Je veux vivre din opera „Romeo și Julieta”, Leo Debiles – Les Files de Cadix, Franz Lehar – Meine lippen, sie kissen so hies din opereta „Giuditta”, Andrew Lloyd Webber – Memory din musicalul „My Fair Lady”, Lucio Dalla – Caruso, Rick Allison – Je t’aime, Vasile Vasilache – Ploaia și noi și Francescon Sartori – Con te partito. De asemenea, publicul va audia polci și valsuri celebre precum: Dunărea albastră, Trandafirii sudului, La vânătoare, Tunete și fulgere, Trich trach, Fără griji și Marșul lui Radetzky.

După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Grigore a urmat şi cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A fost îndrumat de maeştri recunoscuţi și a participat la masterclassuri la Malaga, Viena şi Varşovia, susținând concerte în țară și în străinătate. Este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București și dirijorul Filarmonicii Pitești.

Născută dincolo de Prut, soprana Ana Cebotari a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, fiind considerată una dintre cele mai promițătoare soliste ale generației sale. A câștigat premii naționale și internaționale, concertând pe cele mai importante scene ale lumii. I.I.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.