“Nu e deloc întâmplare”

0
  • Unirea Bascov



După performanța reușită cu echipa mare a clubului Unirea Bascov și anume calificarea în premieră în play-off, având un componență un lot mai mult din juniori, Adrian Dulcea a reușit o nouă performanță, cu echipa de juniori a clubului.


Astfel, Unirea Bascov Under 19 a câștigat luni Campionatul Național de Juniori U 19, într-un turneu în 4, disputat la Rm Vâlcea.
Alb-albaștrii au învins în finală pe Ceahlăul Piatra Neamț cu 3-0, după ce trecuseră în semifinale de Rapid cu 3-2.
”Nu e deloc o întâmplare, chiar dacă așa pare, faptul că am devenit Campioni Naționali! Acest rezultat nu este decât o consecință a muncii prestate și profesionalismului colaboratorilor mei și a jucătorilor.
Faptul că unii dintre ei au o anumită experiență în competiția Liga 3 la nivel de seniori i-a ajutat în acest context. Îmi felicit băieții pentru această performanță unica și colaboratorii din staff-ul tehnic și administrativ! Majoritatea dintre jucători sunt la echipa mare, iar 4 dintre ei urmează și ei să fie promovați” ne-a spus antrenorul echipei, Adrian Dulcea, după performanța realizată.
Unirea Bascov U 19 a avut în acest sezon următorul parcurs: # Locul 2 în sezonul regulat, la egalitate de puncte, 26 cu Știința Craiova, care însă a avut golaveraj mai bun, 10 meciuri, 8 victorii, 2 remize, golaveraj 35-6 # Locul 1 în play-off, la egalitate de puncte, 46 cu Știința Craiova, dar cu goalveraj mai bun # victorie în Faza eliminatorie I, cu LPS Sebeș, intr-un meci jucat la Grupul Școlar Mioveni # Victorie cu 5-2 cu CSM Reșița, în Faza eliminatorie II, meci disputat tot la Grupul Școlar # participare la turneul final, victorie cu Rapid cu 3-2 în semifinale, victorie în finală cu 3-0 cu Ceahlăul Piatra Neamț
În finala cu Ceahlăul, la Unirea Bascov au jucat: Cl. Gheorghe – Gallo, Doinea, Tănase, Chivu, Ionescu, Mihalcea, Șt. Gheorghe, Ionică, Iordache, Gotea. Au mai jucat Pia, Chircioagă, Stroescu, Preda, Stan. Rezerve neutilizate: Drăghici, Albu, Dună, Stănciucu.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.