România ar putea fi, în scurt timp, putinistă

10
  • Din punctul meu de vedere

Vom avea un nou pachet de legi ale Siguranței Naționale, iar drafturile lor au apărut deja public, stârnind nemulțumirea președintelui Klaus Iohannis.
Europa Liberă scrie că președintele a minimalizat impactul pe care l-ar avea proiectele de modificare a legilor securității.
„Noi avem anumite legi pe domeniul securității naționale care au fost făcute la începutul anilor 90, când democrația a fost nouă și s-a încercat să se construiască instituții moderne, care respectă drepturile cetățeanului. În timp, lucrurile trebuie adaptate contextului, pentru asta a fost întocmit câte un proiect pe aceste legi”, a spus Klaus Iohannis, marți, aflat într-o vizită la Școala Gimnazială nr. 11 din Buzău.
Președintele a mai spus că „acum ne aflăm în faza în care avem primul draft” și că acesta „nu era destinat publicului larg”, ci doar urma să fie luat în analiză de Guvern, de CSAT și apoi de Parlament.
„Cineva, și știm cine, a considerat că e bine să-l dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați, cu toate că este un prim draft”, a mai spus Iohannis.
Klaus Iohannis se exprimă și de data aceasta nebulos, nu explică de ce draftul are darul de a-i face pe oameni îngrijorați, de ce își permite cineva să facă un draft care să îngrijoreze și care este jocul.
Tot Europa Liberă arată că scoaterea serviciilor secrete de sub controlul parlamentar și mărirea puterilor acestora în tandem cu prerogativele prezidențiale ridică probleme grave în ceea privește democrația din România. „Sunt lucruri care ne trimit spre Rusia putinistă”, spune politologul Cristian Pîrvulescu.
Serviciile secrete vor să scape de controlul civil al activității lor, adică să nu mai dea socoteală parlamentului, după cum reiese din pachetul celor zece legi ale securității naționale, aflate pe masa guvernului.
Fie și formal, acest control a existat prin faptul că rapoartele Serviciului Român de Informații (SRI) sunt prezentate Comisiei de control din Parlamentul României, care întocmea propriul raport, iar șeful SRI era chemat în plenul Parlamentului să prezinte activitatea instituției.
Din proiectul de lege privind organizarea și funcționarea SRI este eliminată prevederea existentă în acest moment că directorul SRI trebuie să prezinte rapoartele de activitate în fața aleșilor „anual sau atunci când hotărăște Parlamentul”.
Aceste rapoarte ar urma să fie prezentate doar comisiilor de control ale serviciilor de informații, ceea ce înseamnă că este eliminată complet dezbaterea parlamentară chiar din textul legii, scrie romania.europaliberă.org.
Interesant este și faptul că CTP a fost dat afară de la Digi 24, iar personal nu credeam că aș regreta vreodată faptul că ziaristului cinic, ateu și autoproclamat ca fiind singurul democrat i s-ar întâmpla ceva rău în domeniul profesional. De data asta însă sunt de partea lui, deoarece există ipoteza că ruperea unilaterală a contractului de colaborare are drept cauză criticarea proiectului legilor securității.
Dacă este așa, să îi dăm dreptate lui Luduvic Orban, care spune:
”Cristian Tudor Popescu a fost anunțat că emisiunea de săptămâna trecută a fost ultima sa emisiune la postul de televiziune Digi 24. La această ultimă emisiune, CTP, în stilul său caracteristic, a făcut praf legile securității. Orice om normal la cap poate să tragă concluzia că postul Digi 24 nu mai suportă ca cineva să apară pe post dacă îndraznește să critice aberațiile antidemocratice din pachetul de legi pregătit pe șestache de mai- marii serviciilor, sub patronajul lui Iohannis. Ce este asta? CENZURĂ! PE FAȚĂ!
Execuția unui jurnalist de talia lui Cristian Tudor Popescu are și semnificația unei amenințări către toți jurnaliștii independenți. Mesajul este simplu: cine cârtește contra proiectului lor, zboară de pe sticlă.
Mă mai uitam uneori la Digi24, dar de astăzi am să procedez așa cum procedez de mult cu A3. Schimb canalul instantaneu dacă nimeresc din greșeală.
Cât despre legile securității, rămâne cum am stabilit. Suntem cu ochii în patru și suntem pregătiți să ne batem pe viață și pe moarte pentru drepturile și libertățile noastre.”
Din păcate, nu știu dacă Ludovic Orban are sau nu dreptate, însă dacă are, dacă Statul Paralel a îndrăznit să se lege de CTP, atunci e groasă, fiindcă ziaristul este un fel de monstru sacru, iar faultarea lui face valuri.
Ce să înțelegem de aici decât că unii sunt puși să facă liniște în țară în mod abuziv dar legal, fără să-i doară capul.
Protestează cineva?
Ar mai fi Cristoiu, apoi, cu măsură, Tucă, Cristache și Turcescu, plus special guest Alina Mungiu – Pipidi și din păcate vulnerabilul Adrian Severin.
Cam puțini pentru a apăra o țară.
Din păcate, românilor nu le pasă de libertatea lor. Din experiența a 32 de ani de presă liberă știu că articolele despre crime, dispariții, violuri și accidente sunt mult mai citite decât ar putea fi niște drafturi despre furtul libertății.
Până la urmă, fiecare nație primește ceea ce merită, iar într-un timp relativ scurt România ar putea fi putinistă.
Contează ?
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)