SC Apă Canal 2000 S.A anunță că în perioada de secetă prelungită apa potabilă nu trebuie folosită în mod exagerat. Orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatorii branșați la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă.
În ultimele zile, societatea Apă Canal 2000 SA Pitești a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităților de producție, transport și distribuție a apei potabile. Cu toate acestea, în anumite zone din aria de operare, au apărut disfuncționalități în asigurarea continuă a apei potabile pentru care nu există soluții tehnice de rezolvare imediată.
Ca urmare, pentru a evita avariile repetate datorate creșterii presiunii în rețeaua de distribuție, precum și furnizarea restricționată a apei potabile, rugăm consumatorii să nu utilizeze în exces apa potabilă pentru a nu priva alți beneficiari de minimul necesar util fiecărei gospodării.
În situația reducerii drastice a debitelor surselor de apă în caz de secetă, distribuția apei se va face după un program propus de operator și aprobat de autoritatea administrației publice locale, program ce va fi adus la cunoșțință utilizatorilor în timp util, prin mijloace adecvate, potrivit Regulamentului consolidat și armonizat al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din Aria de competență a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Argeș. Conform obligațiilor contractuale ale clienților, toți utilizatorii indiferent de forma de proprietate, au obligația de a asigura folosirea eficientă și rațională a apei preluate din rețeaua publică de alimentare cu apă, cu prioritate pentru consumul personal și în scop casnic.
Având în vedere situația hidrometeorologică existentă în această perioadă, recomandăm fiecărui consumator o utilizare rațională a apei potabile disponibile pentru a evita prejudicierea alimentării cu apă potabilă a unui număr semnificativ de consumatori.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525