- Din punctul meu de vedere
În noaptea de luni spre marți, nu am închis ochii, m-am uitat la televizor, am scris, am citit, iar dimineața am ieșit în grădină, am vorbit cu câinii, am cercetat pomii puși în primăvară și porumbul, care mai are puțin și va fi bun de copt pe grătar.
De la mine de acasă și până la Bascov, à vol d’oiseau, cum zic francezii, adică în linie dreaptă, nu cred că sunt mai mult de 10 – 15 kilometri, iar acum mă gândesc că nu este exclus să fi simțit o tensiune în zonă, fiindcă altfel de ce să nu dorm, fiindcă deși mă culc de obicei târziu, poate doar o dată la câțiva ani să mi se întâmple să fac o noapte complet albă.
Am tendința să cred în asemenea legături paranormale și chiar mi s-a întâmplat, de-a lungul vieții să simt extrasenzorial tensiunile din preajma mea, nu foarte des, dar nici nu sunt străin de astfel de fenomene. De pildă, veneam odată din Malta, noaptea, și în avion toată lumea dormea, doar eu încercam zadarnic să văd ceva pe hublou și simțeam o stare de neliniște grozavă, pe care nu mi-o puteam explica fiindcă de obicei nu mi-a frică de zborul cu avionul.
Când am aterizat, am aflat că pe aceeași direcție, la mică distanță, zbura un avion italian plin cu turiști care la un moment dat s-a prăbușit în Mediterana.
Vreo câțiva ani la rând, am citit mult pe un domeniu, anume fizica cuantică, pentru că aici cred că ar putea subzista niște explicații cu privire la astfel de fenomene, chiar dacă limbajul acestei științe este unul dificil, pe care îl asemăn cu limbajul Sfinților Părinți ai Filocaliei, doar la ei am mai întâlnit asemenea tensiune semantică, precum în fragmentul următor:
x
” Stările cuantice a două sau mai multe obiecte fizice entanglate sunt legate între ele în așa fel, încât un obiect neseparat cuantic (entanglat cu altul sau altele) nu mai poate fi descris fără a lua în considerație celelalte obiecte, chiar dacă ele sunt separate spațial. O astfel de interconexiune duce la corelații încă neelucidate între proprietățile fizice observabile ale sistemelor depărtate.”
x
Nu e nicio vrăjitorie la mijloc, chiar cred că trebuie, uneori, să considerăm universul în ansamblul său, holistic, cum ar zice Mircea Flonta, profesorul meu de epistemologie.
Am adormit apoi pe la prânz, iar când m-am trezit, după vreo patru ore de somn profund, emisiunile de știri erau pline de amănunte despre crima și criminalul de la Bascov. Pe bună dreptate, fiindcă oamenii nu mai auziseră niciodată de așa ceva.
Eu auzisem, ba chiar văzusem un asemenea criminal, la Jilava, cu prilejul practicii la disciplina Psihologie Judiciară. Unul dintre deținuți își ucisese nevasta și cei patru copii și apoi făcuse ceva sinistru, nici nu are rost să descriu aici cum procedase cu cadavrele lor.
Problema este că toate comentariile din presă despre criminalul de la Bascov au avut tendința să omită sau să treacă în plan secundar realitatea că bietul om nu este responsabil de actele sale, fiind vorba despre un caz de schizofrenie paranoidă, adică de acea boală psihică în care pacientul aude voci care îi spun ce să facă sau are cel puțin un delir în care își motivează acțiunile.
Acel delir și acele voci sunt stăpânii omului, demoni fioroși și atât de puternici încât lupta e întotdeauna pierdută, nimeni nu poate scăpa din ghiarele lor.
Problema psihiatriei și a psihiatrilor este că nu pot să facă prognoze precise, nu știu la care bolnav se va declanșa un delir criminal, motiv pentru care pacienții sunt, în marea lor majoritate liberi, fiindcă procentul schizofrenilor care devin violenți este doar de 12-16 %, după unele cercetări.
Acum, când psihofarmacologia a ajuns la nivel înalt, medicamentele sunt, de obicei, eficiente, dar cu condiția să le și folosești.
În fine, bine ar fi ca în școală se se predea elemente simple măcar de psihopatologie, fiindcă viața noastră presupune și întâlnirea unor oameni cu probleme psihice și de obicei nu știm cum să ne raportăm la ei și nu îi înțelegem.
Fie-mea, care fără vreun îndemn din partea mea, urmează chiar acum aceeași facultate de Psihologie, ba chiar stă, la București, în același cămin din Grăzăvești unde am stat și eu, a postat cu câteva zile în urmă un material din psihiatrie.org din care copiez un scurt fragment:
x
” Cand merg sa ma internez mai aud doctorii cum vorbesc intre ei pe coridoare: “Stai un pic sa internez schizofrenia asta”.
Plec capul in jos. Ma fac ca n-aud.
Ma fulgera totusi gandul: “Schizofrenia asta sunt eu. Nu mai sunt om. De cand m-am imbolnavit sunt schizofren.”
Apoi rad si trag fara sa-mi dau seama concluzia care-mi ingreuneaza povara: “Sa fiu macar un schizofren veritabil!”
Dar, o Doamne, cat de mult imi doresc sa nu uit ca eu sunt inainte de toate o persoana. Amintiti-mi voi cand ma vedeti. Amintiti-mi cat suntem de oameni cu totii.”
x
Schizofrenul de la Bascov, criminalul de la Bascov este o persoană, un om ca noi toți, dar bolnav ? Oricât de greu le-ar veni unora să accepte, răspunsul este: DA.
Nu închei înainte de a veni cu o informație la care țin mult și care a fost lansată de o școală englezească numită Antipsihiatrie. Schizofrenia, chiar dacă are o determinare genetică, se declanșează în urma supunerii omului, din copilărie, la minciuni. Minciunile secționează psihicul, îl divizează. Să nu ne mințim copiii în nicio situație și nu vor fi schizo.
Minciunile acționează și asupra oamenilor sănătoși, determinând stări de schizoidie, adică nu de boală, dar nici departe de ea.
De curând, au apărut despre Volodimir Zelenski două cărți, una spune că este un erou, alta, că este un escroc care a furat banii americanilor și i-a ascuns în paradisuri fiscale conform Panama Papers.
Asemenea informații contradictorii au darul de a înnebuni societatea, de a o irita grav.
Nu scapă nimeni de iritare, nici eu, nici domniile voastre. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
