”Suntem de acord cu play-off-ul, dar să nu ni se ia punctele câștigate cu Snagovul!”

0



FC Argeș a fost reprezentată la această videocon­ferință de Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al grupării din Trivale. Discuțiile dintre oficialii FRF și reprezentanții celor 18 cluburi au durat două ore și jumătate, urmând ca săptămâna viitoare să mai aibă loc o altă videoconferință în care s-ar putea lua decizii importante privind reluarea campionatului la Liga a II-a.


Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al clubului FC Argeș a prezentat concluziile discuției cu reprezentanții FRF și varianta pentru reluarea campionatului agreată de gruparea din Trivale: ”Federația a dorit să vadă care este poziția fiecărui club. Practic s-a luat pulsul. Dacă după data de 15 mai, autoritățile vor permite începerea antrenamentelor, s-au luat în calcul 2 scenarii pentru reluarea competiției. Primul ar fi să se joace cele 14 etape care au mai rămas de disputat, iar cel de-al doilea, ar fi un play-off, cu primele 8 echipe și play-out, cu restul. Marea majoritatea a echipelor au optat pentru varianta cu play-off, motivând că nu este timp pentru disputarea celor 14 etape rămase. Pregătirea ar urma să se reia imediat după data de 15 mai, când se va ridica starea de urgență, iar competiția ar urma să înceapă pe 6 iunie. Dacă nu se va putea pune în practică primul scenariu, s-a luat în discuție al doilea, cu play-off și play-out, campionatul urmând a se relua pe data de 13 iunie, după trei săptămâni de pregătire. Noi am identificat deja două locații unde să facem pregătirea centralizată. Asta ar însemna să ținem acolo jucătorii pe toată perioada cantonamentului și să-i testăm de COVID-19”.
”Ideal ar fi să jucăm toate cele 14 etape”
Oficialul clubului FC Argeș a precizat în cadrul acestei videoconferințe care este varianta de campionat agreată de gruparea alb-violetă: ”Eu mi-aș dori și ideal ar fi să jucăm toate cele 14 etape care au mai rămas de disputat din această ediție de campionat. Dacă nu va fi posibil acest lucru, rămâne varianta cu play-off și play-out. Suntem de acord și cu aceasta, dar cu condiția să nu ni se ia cele 3 puncte câștigate pe teren în meciul cu Snagovul. Ar fi nedrept să se întâmple acest lucru pentru că noi le-am câștigat pe teren și nu la masa verde. Federația a precizat că prin decizia pe care o va lua va încerca să fie un dezavantaj minim pentru toate echipele. Nu s-a decis nimic acum, urmând ca săptămâna viitoare să mai aibă loc încă o videoconferință cu reprezentanții cluburilor. Fiecare club va primi câte un chestionar în care va menționa varianta aleasă pentru reluarea competiției”.  S.M.