Multă sănătate, domnule prefect

10

­­



Nu e nicio nenorocire, toți suntem afectați mai mult sau mai puțin. Se plâng oamenii de insomnii, de cenestopatii, de crize de anxietate, așadar domnul prefect Emanuel Soare trebuie înțeles și lăsat să se odihnească.


Totul a început astfel…
PNL Argeș a dat un comunicat în care sunt comparate CV-urile prefectului Soare și al doctorului Ieremia cu cel al președintelui PSD Ion Mînzînă. Cum ar veni, ori în săbii să ne tăiem, ori în CV-uri să ne mirosim.
Îl scot din discuție pe doctor fiindcă e doctor, meserie supremă.
În ce îi privește pe ceilați doi, fiecare excelează pe câte o direcție, adică prefectul la cercetarea pedagogică, vicepreședintele la carieră politică, fiind parlamentar pe când primul era la școala primară.
Fiindcă tot veni vorba, nu-mi place nici mie, cum probabil nici altora, faptul că distinsul conferențiar Emanuel Soare a fugit la Chișinău pentru doctorat. Când eram o dată într-o țară africană, m-au cerut pașaportul dimineața și mi-au zis că după prânz îmi dau doctoratul. Nu o fi Republica Moldova în Africa, dar se spune că toți cei care s-au caftanit doctori pe acolo au făcut-o pentru că nu au reușit în România.
Ce să mai zic, CV-ul domnului prefect de Argeș are 20 de pagini, după cum scrie în comunicat. Îl bate pe al lui Iohannis, plus că președintele nu e doctor, nici măcar la Chișinău.
Dacă asta a vrut să sugereze PNL, cum că Emanuel Soare ar fi bun de președinte al țării, n-am nimic împotrivă, să candideze. Cam țipător cultul personalității unui domn conferențiar la UPIT, totuși, nu la Harvard.
După care, a urmat criza cea mare. Pe pagina sa de Facebook, domnul prefect se leagă de ziariști. Nici în vremurile sale de glorie C.V. Tudor nu a avut vreo ieșire mai nervoasă cu privire la presă. Prefectul Emanuel Soare spune despre ziariștii județului Argeș următoarele:
– Armate de (pseudo)politicieni guralivi reuniți (prin contracte, probabil, spun gurile rele).
– Incompetența lor.
– Textele scrise de alții pe paginile lor.
– Zeloți guralivi.
Am citit de câteva ori postarea prefectului să înţeleg dacă, totuşi, ne înjură pe noi sau pe cei de la PSD. Am ajuns la concluzia că pe ziarişti i-a luat la ochi.
– Intoxicări peste intoxicări, minciuni peste minciuni, peste tot în presa online locală.
– În ultimele săptămâni aceeași presă urla.
– Aceeași presă se face că a uitat aceste grozăvii.
Aşadar, noi suntem ”armata de (pseudo)politicieni guralivi”,oricum, textul prefectului, un fel de încurcătură de mațe, asta lasă să se înțeleagă.
Dacă așa stau lucrurile, îl rugăm pe dl prefect să demisoneze și îi recomandăm calmante. E prea tânăr ca să apuce pe calea nevrozei,iar UPIT va avea nevoie de competențele sale pe viitor.
Pentru că sunt întotdeauna atent să existe un echilibru între ceea ce spun eu și ce spun cei cu care mă războiesc, iată, integral, textul semnat de domnul Emanuel Soare:
„Intoxicări peste intoxicări, minciuni peste minciuni, peste tot în presa online locală. Toată lumea acuză prefectul că pune bătrânii să își plătească testele COVID 19, că nu este interesat de sănătatea argeșenilor, că pune spitalele pe butuci, că nu dă niciun ban spitalelor, că vinde măști și combinezoane, că face numiri politice, că nu e bine văzut în presa națională, că…
În ultimele săptămâni aceeași presă urla că spitalele ascund informații despre cazuri, că medicii nu primesc materiale de protecție, că spitalele nu sunt pregătite pentru covid, că nu se fac circuite, că nu se respectă proceduri, că medicii nu sunt informați, că nu sunt ascultați, că nu se achiziționează echipamente, că nu sunt medicamente, că managerii nu își fac treaba, că medicii se infectează unii de la alții, că nimeni nu face nimic pentru a schimba situația din spitale, că…
Când medicii se infectau pe capete în spitale, când se sustrăgeau materiale din depozite, când managerii nu își făceau datoria, când sănătatea publică era în pericol din cauza focarelor din spitale am promis că nu voi tolera incompetența, indolența sau reaua-voință și că voi lua măsuri dure care vizează inclusiv schimbări de management.
Acum, când o parte dintre aceste măsuri au fost luate, aceeași presă se face că a uitat aceste grozăvii și invocă penibilele motive politice. Ca și cum se fac că uită că prefectul face administrație, că deciziile sunt strict administrative și nu au legătură cu politica.
Armate de (pseudo)politicieni guralivi reuniți (prin contracte, probabil, spun gurile rele) peste noapte proliferează minciuni despre rolul (inventat) al prefectului în finanțarea spitalelor argeșene.
Incompetența lor strigă atât de tare – prin textele scrise de alții pe paginile lor, bineînțeles – încât ai senzația că trăim într-un film cu proști. Habar nu au despre rolul ministerului sau al autorităților locale în coordonarea sau administrarea spitalelor, habar nu au despre cum funcționează Casa de Asigurări de Sănătate, habar nu au despre modul cum ajung medicamentele la spitale, habar nu au despre finanțarea covid. Habar nu au că nu au habar. Dau vina pe prefect. Li s-a terminat gândirea, asta dacă a existat vreodată, și s-au apucat de politică.
Aceste armate de zeloți guralivi spun că ministerul nu a făcut nimic pentru spitalele covid, asta da prostie de pus în ramă!
Habar nu au cine plătește personalul medical detașat să lucreze cu pacienții suspecți sau pozitivi, habar nu au ce trebuie să facă pentru ca ministerul să le finanțeze 90% din echipamentele medicale de care au nevoie, habar nu au de solicitările de decontare către casa de asigurări, habar nu au să își facă treaba în funcțiile pe care le au.
Prin urmare, prefectul este de vină pentru incompetența și prostia lor. Același prefect care va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru vindecarea sistemului medical argeșean și se va asigura că, atat cat ține de el, habarnismul, incompetența, hoția, șpaga, indolența nu vor mai face casă bună cu Argeșul.”
Când eşti prefect, trebuie să dai dovadă de echilibru şi să nu laşi criza provocată de pandemie să te afecteze.
Multă sănătate, domnule prefect.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)