- Din punctul meu de vedere
Zilele trecute, am terminat de citit, cu pixul în mână, așacum fac de când mă știu, cartea recent apărută în românește a lui Michio Kaku intitulată ”Fizica viitorului”, un volum gros de aproape 700 de pagini a cărui copertă o puteți vedea pe toate site-urile libăriilor online din România. Am fost un pic trist în acel moment și mi-am adus aminte de ceea ce spunea cel mai mare filosof spaniol al tuturor timpurilor, Ortega y Gasset, în ”Revolta maselor”, anume că oamenii se împart în două categorii, cei care atunci când urcă în avion fac mofturi că nu vine imediat însoțitoarea de bord să îi slujească și cei care se gândesc respectuos la zecile de mii de ingineri care au trudit pentru ca avionul să existe și să zboare.
Trebuie să vă spun și cine este Michio Kaku, deoarece numele său este foarte cunoscut în lumea fizicii, ca profesor la New York University și mai ales ca participant la formularea celebrei teorii a corzilor cu privire la Univers.
Un copac are umbră când lumina soarelui îl întâlnește în cale. Umbra are două dimensiuni. Copacul are trei. Universul acesta material are patru: trei spațiale și una temporală.
Ce fel de „soare” are a fi acela care, întâlnind un „copac” în cale, ar proiecta o „umbră” cu patru dimensiuni: universul material?
Matematica fizicienilor care au lucrat la teoria corzilor cere în mod imperios ca „soarele” acela să aibă unsprezece dimensiuni, iar „copacul” din cale, zece dimensiuni.
Sau, cum spune Michio Kaku în „Ecuația lui Dumnezeu” (în românește la Editura Trei, 2022), noi înșine avem umbră în lumea tridimensională, dar eul nostru real ar putea avea unsprezece dimensiuni.
Am preluat această scurtă prezentare dintr-un articol de Ioan Buduca, publicat în ”Cotidianul” și titrat ”Capra cu trei iezi și teoria corzilor”, dar nu mai insist deoarece această rubrică este despre politică și administrație, nu despre fizică.
Tocmai când mă întristasem, în sinea mea, că tinerii de azi se prelumblă de la un festival la altul, de la Untold la Neversea și așa mai departe, că ignoră știința, că nu înțeleg cât de rapid curge timpul și ce îi așteaptă în deceniile care vin, am găsit o postare pe Facebook care m-a îmbărbătat, m-a răcorit, mi-a șters cel puțin jumătate din depresie și îngrijorare.
S-a întâmplat sâmbătă, când primarul Piteștiului, domnul Cristian Gentea, fizician și el, chiar dintre cei care au gestionat tehnologia nucleară în România, a scris pe rețeaua de socializare următoarele:
” Este cu adevărat o mare satisfacție să vezi cu cât entuziasm știu ce vor tinerii noștri!
Experimente științifice, proiecte la care au muncit un an școlar, invenții și multă informație din cercetarea din toate domeniile!
Mă bucur că ne-am implicat în prima ediție din spațiul public!
Promit să creștem împreună!
Felicitări sutelor de voluntari piteșteni, felicitări organizatorilor, în mod special Elizei Casapopol, absolventă a școlii argeșene, specialistă în inteligență artificială la Microsoft în Olanda, absolventă Oxford UK!”
Postarea se referă la ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL, ediția Pitești, care a umplut sâmbătă Piața Primăriei cu sute de tineri care își prezentau la zeci de standuri proiectele lor de fizică, robotică și informatică, iar alți tineri sau chiar oameni maturi urmăreau prezentările.
M-am dus să văd despre ce este vorba.
Într-un loc luptau între ei niște roboți, în altul, vedeam cum funcționează o instalație de umidificare a plantelor, la alt stand cineva explica ce este Șirul lui Fibonacci, piața zumzăia în mod electric și clipea electronic, era o feerie de mici invenții, de experimente, de lucrări inginerești la care nu mă pricep dar pe care le respect în mod maxim. Iar tinerii care manevrau micile instalații aveau fețe luminoase, o expresie de mândrie rezervată și chiar disimulată sub o mască de indiferență, în sensul că pentru ei aceasta este viața normală cu care nu se dau importanți precum cei de la alte festivaluri.
O atmosferă de prospețime, de sclipire neuronală, de optimism solid plutea peste întreaga piață, era un senin acolo care te umplea de bucurie și speranță în acești tineri altfel decât cei fără orizont.
În cartea lui Michio Kaku stă scris că nu peste mult timp oamenii vor fi segregați în două categorii, unii care vor vegeta, fără să muncească nimic, primind în schimb hrană și adăpost, în vreme ce alții vor munci creativ din proprie voință, fără să îi oblige nimeni, doar pentru fericirea de a fi utili, de a duce mai departe civilizația umană.
Tinerii din Piața Primăriei se pregătesc să facă parte din cea de a doua categorie și cred că toți cei care am vizitat Festivalul ne-am putut convinge că Piteștiul are și această față de lumină, mai puțin vizibilă în mod cotidian.
După ce am petrecut o oră la ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL, a doua manifestare de acest gen din țară, după cea de la Baia Mare, m-am uitat cu ochi mai buni la cartea lui Michio Kaku, pe care deja o așezasem în cel mai proaspăt raft, zicându-mi că avem și noi cercetătorii noștri în devenire, au și românii, în continuare, ceva de spus viitorului.
Din perspectiva mea, primarul Cristian Gentea a girat un festival cum nu îmi imaginam că există. Cu drogați de pasiune și cu nebuni după cunoaștere.
Tot respectul.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
