Spital nou în Piteşti!

0

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut lor ieri, că a fost semnat contractul pentru studiul de oportunitate pentru construirea Spitalului Municipal Piteşti. Viceprimarul Gelu Tofan spune că noul spital ar trebui să aibă patru etaje şi peste 200 de paturi, iar studiul va fi finalizat în trei luni.  
Proiectul propus de liberali privind construirea Spitalului Municipal Piteşti începe să prindă contur. Anunţul a fost făcut ieri, de primarul Cristian Gentea: „Ѕ-a semnat contractul pentru studiu de oportunitate. Locația găsită este una foarte bună și care corespunde investiției pe care vrem să o facem. Am avut o întâlnire la primărie cu reprezentanții firmei și apoi domnul viceprimar Tofan a fost pe teren cu ei.”, a declarat precizat acesta.
Va fi construit în Lunca Argeşului
La rândul lui, viceprimarul Gelu Tofan a explicat: „Ordinul de începere a fost semnat în 14 octombrie, termenul de finalizare este 13 ianuarie. Suprafața este generoasă, este vorba despre un teren în Lunca Argeșului 2. Terenul este în zona Depozitelor, are un mare avantaj legat de locația respectivă, cu ieșire la autostradă. Terenul este generos și se pot face extinderi ulterior. Am cerut ca această zonă să fie trecută în noul PUG (n.r plan urbanistic general) ca servicii medicale. Avem oportunitatea să construim acest spital municipal, dar și o parcare generoasă de care pot beneficia angajații spitalului, dar și cetățenii care vor să își lase mașina. Spitalul va avea minim 180 de paturi, maxim 240. Va avea patru etaje. Din structura lui enumăr: neurologie, cardiologie, gastroentrologie, îngrijri paliative, diabet, tomograf etc. Ca sursă de finanțare ulterioară sunt fonduri de la nivel național, local, fonduri europene” a declarat viceprimarul Tofan.