Remiză cu goluri în Cupa României

0
0
  • Chindia Târgoviște – FC Argeș 1-1 (1-1) Au marcat: Vorobjovas(30) / Celestine (min.15)

FC Argeș păstrează șanse de calificare în sferturile Cupei României după ce a terminat la egalitate, 1-1, în confruntarea de miercuri, de la Ploiești, cu Chindia Târgoviște, din etapa a doua a grupei D.
Cu mulți dintre jucătorii care au evoluat mai puțin în meciurile din campionat în primul 11-ce, FC Argeș a făcut un joc destul de bun, însă greșelile din defensivă și ghinionul au făcut ca alb-violeții să nu obțină cele trei puncte puse în joc. Piteștenii au deschis scorul după 15 minute prin Celestine care a trimis cu capul în plasă, în urma unei lovituri de colț executată de Jakolis. Bucuria argeșenilor a fost de scurtă durată, târgoviștenii restabilind egalitatea în minutul 30 prin Vorobjovas, după o greșeală în lanț a defensivei lui Croitoru. După pauză, Argeșul a crescut presiunea pusă pe adversar, în încercarea de a pleca de la Ploiești cu toate punctele puse în joc. Ocaziile de gol la poarta târgoviștenilor s-au înmulțit, însă Dobrosavlevici și Crețu au trimis balonul în transversală. Celestine putea realiza dubla pe finalul partidei, dar a trimis pe lângă din fața porții! În urma acestei remize, FC Argeș ocupă locul 4, cu 2 puncte, iar în ultimul meci al grupei D va întâlni pe 7 decembrie, la Pitești, pe Universitatea Craiova. Pentru a merge mai departe, alb-violeții trebuie să-i învingă pe olteni, dar depind și de jocul rezultatelor, FC Hermannstadt să nu câștige duelul cu Chindia Târgoviște, iar Ocna Mureș să nu învingă pe FC Baia Mare.
Caseta tehnică:
Chindia Târgoviște: Moldovan – Avram(min.89 Orozco), Boldor, Dima, Atanase(min.82 Zamfir) – Chamed(min.46 Jipa), Ndom, Vorobjovas(min.72 Akhmatov), Mihaiu – Cooper, Grubac(min.72 A.Petre)
Rezerve neutilizate: Eșanu, Ioniță
Antrenor: Anton Petrea
FC Argeș: Micle – Tofan, Dobrosavlevici, Raynov, Crețu – Meza Colli(min.62 Calcan), Alceus(min.46 Njike) – Jakolis(min.62 Ișfan), Donisa(min.62 Șerban), Bertrand(min.84 Florescu) – Celestine
Rezerve neutilizate: Bettini – Gașpar, Pîrvu, Covaci
Antrenor: Constantin Schumacher
Stadion: Ilie Oană(Ploiești)
Arbitru: Bogdan Dumitrache / A1: Adrian Popescu / A2: Valentin Dumitru/ Rezervă: Adrian Cojocaru / VAR: George Găman / AVAR: Bogdan Gheorghe
Observatori: Raluca Șerban, Corneliu Fecioru
Cum s-au marcat golurile:
min15: 0-1! Jakolis execută o lovitură de colț, iar Celestine trimite cu capul în plasă din 6 m!
min.30:1-1! Vorobjovas, nemarcat, trimite în plasă în urma unei centrări de pe stânga

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.