Poliția a luat primele măsuri în cazul scandalului de la Ștefănești de aseară, în care doi bărbați s-au tăiat cu cuțitul.
Astfel, în urma administrării probatoriului, în cursul nopții, bărbatul de 36 de ani, din Ștefănești, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Urmează însă ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Reamintim că, aseară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați telefonic cu privire la o stare conflictuală între doi bărbați, în cadrul căreia unul dintre aceștia ar fi suferit leziuni la un membru superior. Polițiștii s-au deplasat cu operativitate și au aplanat starea conflictuală, stabilind că aceasta a avut loc între un bărbat de 36 de ani și un alt bărbat de 38 de ani, ambii din Ștefănești. Persoana care a suferit leziuni, respectiv bărbatul de 38 de ani, a fost consultat de un echipaj medical, însă a refuzat transportul la spital. Ambele persoane au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări.
S. Mihai