- Din punctul meu de vedere
Observ, pe Facebook, tot mai multe și înverșunate comentarii despre președintele nostru, dl Iohannis. Ceea ce ignorăm și noi și el este faptul că Werner Klaus Iohannis nu există.
În mai puțin de o mie de cuvinte, cât conține rubrica, voi demonstra acest lucru.
Psihologia socială este o știință ignorată de marele public, dar care a făcut în ultimii vreo 70 de ani progrese remarcabile, impulsionată fiind de două domenii esențiale ale societății moderne, anume comerțul și politica, în ambele cazuri fiind vorba despre marketing. Vinzi o pastă de dinți sau vinzi o figură politică, principiile științifice sunt aproximativ aceleași.
În vreme ce la liceu și la toate facultățile, exeptând-o pe cea de Psihologie, materia psihologiei sociale nu există, iar despre Neuroștiințe nu se discută, în fiecare an se fac mii de experimente cu privire la modul în care oamenii reacționează atunci când li se propune să cumpere sau să voteze.
Psihologia politică, ramură a psihologiei sociale, a ajuns atât de surprinzătoare și de complexă încât ideile și metodele ei se furișează în viața noastră, ne vulnerabilizează, ne fac să votăm ceea ce decid cei care dețin puterea.
Într-o carte recent apărută și pe care o recomand din toată inima, scrisă de Rutger Bregman și intitulată ”Homo sapiens”, autorul este de părere că:
”Cei care dețin puterea sunt mai frecvent de părere că cei mai mulți oameni sunt leneși și neserioși. Din această perspectivă negativă asupra omului, ei concluzionează că trebuie să fim controlați, spionați, coordonați și supuși legilor. Trebuie să fim cenzurați și să ni se spună ce să facem”.
În urmă cu un deceniu, ori poate mai mult, planificatorii acestei mari puteri numită SUA și-au pus problema tipologiei președintelui util care să conducă România. Opinia mea este că, aruncând o privire asupra persoanelor potrivite, au descoperit la Sibiu pe cineva pregătit și instalat de o altă putere, ceva mai mică, anume Germania. În favoarea acestei puteri, persoana respectivă deja acționase rezolvând retrocedări de miliarde de euro de la stat către Frontul Democrat al Germanilor din România.
Persoana a fost verificată din toate punctele de vedere, dar în primul rând a fost studiată capacitatea acesteia de a răspunde, în aparență, la așteptările mai mult sau mai puțin ascunse ale poporului român. Exista deja, probabil comandat din exterior, un studiu realizat de TVR, în 2006, în cadrul unei ample emisiuni sub genericul ”Mari români”, Carol I ocupând locul al doilea, după Ștefan ce Mare.
Nu era greu de presupus că românii vor vota un etnic sas, identificat ca fiind un reprezentant al ilustrei etnii germane căreia i se atribuie, pe bună dreptate, calități precum seriozitatea, meticulozitatea, lucrul bine făcut. Lozinca era ușor de stabilit: ”România lucrului bine făcut”.
Interesant este că românii au sesizat aroganța omului dar au pus-o pe seama unei trăsături etnice, considerând-o pozitivă. Chiar și cele șase case au fost privite ca o dovadă a chiverniselii, în sensul că individul a economisit, nu a fost risipitor ca noi ceilalți. Ideea că alesul ar fi vorbit aceeași limbă cu Angela Merkel a contat, de asemenea.
Ce mai tura – vura, Klaus Werner Iohannis, acest om mediocru, zgârâie brânză, șiret, fudul cu cei mici și slugarnic cu cei mari, a fost ales președintele României cu un scor excelent, fiind pusă la treabă diaspora și imaginându-se cunoscutul experiment cu aglomerația de la secțiile de votare din străinătate. Se știe că românii apreciază marfa la care se face coadă.
În perioada premergătoare votului, am explicat pe parcursul a peste o sută de articole că omul acesta nu e ce pare a fi. De altfel, dacă dați o căutare pe site-ul www.criterii.ro, veți găsi cele mai recente 500 din cele peste 1000 de texte semnate de mine în care îl analizam din toate unghiurile pe cel ce avea să ne devină, ori deja devenise președintele României. Probabil că am deranjat aplicarea scenariului atât de tare încât am fost trecut pe o listă neagră cu 64 de publicații și, din acel moment, până în prezent, cenzurat drastic pe rețelele de socializare.
S-a scurs vremea, iar pentru cel de al doilea mandat a fost pus în aplicare scenariul ”Proasta de Dăncilă”, pe care, cu siguranță, vi-l amintiți.
În acest moment, românii, conform studiilor de piață, sunt profund dezamăgiți de numitul Klaus Werner Iohannis, dar puțini sunt cei care sesizează că acest om nu există, fiind doar un instrument.
Însuși personajul ignoră faptul că el, de fapt, a fost manipulat și făcut să creadă că joacă un rol important în contextul politic european și mondial.
Am fost manevrați ca niște păpuși și noi și el, acesta fiind de fapt scopul pentru care au lucrat specialiștii în psihologie politică.
Nu scriu aceste lucruri simple degeaba, ci pentru a spune că personajele politice de la vârful statului ne sunt vândute precum suplimentele alimentare, pasta de dinți sau mașinile de spălat.
”Vechiul îndemn filosofic de a ne cunoaște pe sine pare să nu mai aibă sens acum, când neuroștiința vine să ne spună că noi, oamenii, nu avem propriu – zis un sine. Ea ne demonstrează elocvent, prin experimente făcute asupra creierului, că suntem, fiecare dintre noi, un mănunchi de fenomene psihice și neuronale, înălțat pe sol fiziologic. Suntem, pe scurt spus, un ceva care se crede cineva”, afirmă Thomas Metzinger în cartea sa celebră ”Tunelul eului”.
Lucrurile stau și nu stau chiar așa. Cei foarte puternici, cei care conduc de fapt lumea, ne consideră niște obiecte ușor de manipulat deoarece experiența le spune că au făcut cu noi ce au vrut. Totuși, această situație nu este ireversibilă și am convingerea că miliardele de oameni de azi, și mai ales de mâine, nu vor accepta să fie ceva, căutându-se pe sine și dorind să redevină cineva, așa cum este firesc pentru o ființă umană.
Dacă vrem să fim cineva și nu doar ceva, este absolut necesar să ne întrebăm, ori de câte ori suntem puși în situația de a fi cumpărătorii unui produs politic, ce câștigă vânzătorul.
Marele vânzător de iluzii politice pentru tot Occidentul știm cum se numește și nu îl mai numesc.
La alegerile prezidențiale următoare vom fi, vorba cuiva, fie proști, fie precauți.
Gheorghe Smeoreanu
