Moartea judecătorului Gabriel Apostol a stârnit stupoare în rândul magistraţilor şi al celor care l-au cunoscut. Chiar dacă judecătorul a ajuns în atenţia opiniei publice în urma unor scandaluri al căror protagonist a fost în urmă cu peste 8 ani, colegii spun că magistratul era un profesionist desăvârşit, corect, care aplica legea fără părtinire. După decesul survenit joi, pe 1 decembrie, în mediul online au apărut comentarii dure şi jignitoare la adresa judecătorului, iar cei care l-au cunoscut nu au întârziat să intervină pentru a apăra memoria lui.
Gabriel Apostol a fost numit judecător la Judecătoria Pitești în mai 2002, prin decret al preşedintelui Ion Iliescu. Magistratul a deținut o perioadă funcția de președinte al secției penale al Judecătoriei Pitești. În mai 2014 a fost suspendat temporar din magistratură după un incident avut cu doi polițiști pe autostrada A1 Pitești-București, pe care i-a numit „milițieni”. În iunie 2014, a avut un schimb de replici jignitoare cu agenții de pază dintr-un magazin de bricolaj din Pitești. În același an, Gabriel Apostol a participat la emisiunea „Master Chef”. Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea judecătorului Gabriel Apostol până pe 25 februarie 2016, fiind ulterior repus în funcție. S-a spus atunci când judecătorul a avut o cădere psihică. Din 2017, Gabriel Apostol era detașat la Penitenciarul Mioveni, unde era judecător de supraveghere a executării pedepsei privative. De trei săptămâni, se afla în concediu medical. Pe 1 Decembrie se spune că şi-ar fi injectat benzină şi a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. A fost obţinut transferul la Spitalul Floreasca dar, nu a ajuns la București. A decedat în ambulanţă.
„A fost un om bun și un judecător pe măsură”
După ce în mass-media apărut ştirea morţii judecătorului Gabriel Apostol, internauţii s-au grăbit să arunce în spaţiul virtual jigniri şi mesaje dure la adresa magistratului. Cei care l-au cunoscut au făcut scut împotriva vorbelor urâte și au arătat cine era în realitate Gabriel Apostol. „Din respect pentru familie și din respect pentru memoria celui care a fost un om bun și un judecător pe măsură, nu voi posta aici toate mizeriile pe care le am citit azi, dar nu pot să nu mă întreb unde-i umanitatea acestor personaje? Aici nu mai e vorba de educaţie, e ceva mai mult. Evident că o astfel de tragedie are în spate o suferință imensă, iar răspunsul unora e să facă mișto!!! Sunt absolut convinsă ca nici 0,5% din cei care comentează nu l-au cunoscut și mă întreb din nou cum își permit să arunce astfel de vorbe…” a scris pe pagina sa de Facebook, procurorul DIICOT Antonia Diaconu .
„Problemele au început să-l strivească sub greutatea lor”
La rândul său, cunoscutul avocat Florentin Sorescu a scris un mesaj lung din care spicuim: „…Pus în situația de a fi exclus din magistratură, colegii au adunat semnături în sprijinul lui arătând că în realitate este un judecător și un coleg cât se poate de capabil, dar pe care problemele au început să-l strivească sub greutatea lor. Din fericire, cei responsabili au înțeles acest lucru, motiv pentru care s-a ales doar cu o suspendare de câteva luni. Încet-încet a revenit în magistratură și lucrurile păreau că și-au reintrat pe făgașul normal. (…)Aflu cu ocazia asta că, în urmă cu puțin timp, a avut o încercare de suicid care finalmente și-a produs efectul. (…) Uneori nu avem habar ce se întâmplă cu oamenii de lângă noi și se vădește la un moment dat că cei care păreau puternici sunt, de fapt, mult mai fragili decât ne-am fi putut imagina. Și mă-ngrozesc la gândul că poate lucrurile ar fi stat altfel dacă am fi avut ochi să vedem și am fi știut să îi fim mai aproape. Pentru că o sinucidere nu este niciodată înfrângerea unui singur om, ci o înfrângere a aproapelui. Dumnezeu să te ierte, Gabi! Pe tine și pe noi”.
„Un magistrat foarte cinstit şi corect”
De asemenea un alt avocat a precizat. „Pentru noi a fost un magistrat forate cinstit și foarte corect. Nimeni nu-i poate reproșa ceva din activitate! Păcat de el și de sufletul lui chinuit”. Un alt cunoscut scria pe contul de socializare despre Gabriel Apostol: „Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște! Un adevărat domn, cu o cultură vastă, caracter solidar și simț al umorului pe măsură. A fost unul din puţinii magistrați care au avut curajul să înfrunte sistemul și să spună nu, când alții spuneau da. Păcat. Mult prea devreme”.