Judoka de la CSM Pitești, 112 medalii în 2022!

0

Conducerea clubului CSM Pitești a făcut bilanțul pe anul care se va încheia peste câteva zile. În topul secțiilor cu cele mai multe medalii se află judo. Sub coordonarea antrenorului Valentin Ioniță, sportivii de la clubul din Ștrand au câștigat 100 de medalii la concursurile naționale și 12 medalii la întrecerile internaționale.     M.D.

#Florina Bădiceanu, în top

Sportiva Florina Bădiceanu a obținut locul I la Campionatul Balcanic de Juniori, la categoria 52 kg din Podgorica-Muntenegru, a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European la categoria 52 kg din Banska Bystrica-Slovacia, a obținut locul I la Campionatul Național de Tineret la categoria 52 kg, locul I la Campionatul Național de Juniori la categoria 52 kg, locul I la Campionatul Național de NeWaza pentru Tineret, locul I la Campionatul Național de NeWaza pentru Juniori și locul I la Campionatul Național de NeWaza pentru Seniori.

#Darius Georgescu, un sportiv de viitor

De asemenea, sportivul Darius Georgescu a bifat următoarele performanțe: locul 5 la Campionatul Mondial de Cadeți la categori plus 90 kg din Sarajevo-Bosnia, locul 5 la Campionatul European de cadeți din Porec- Croația, locul 5 la Festivalul European al Tineretului European din Banka Bystrica-Slovacia, locul I la Campionatul Național de Tineret, la categoria 100 kg, locul III la Campionatul Național de NeWaza pentru Tineret la categoria plus 81 kg, locul I la Campionatul Național de Juniori la categoria 100 kg, locul II la Campionatul Național de Cadeți și locul I la Campionatul Național de NeWaza pentru cadeți la categoria plus 81 kg. Sportivele Alina Cheru și Alina Zaharia au obținut locul I la Campionatul Mondial de Jun No kata pentru Seniori din Cracovia- Polonia și locul I la Campionatul European de Jun No Kata pentru Seniori din Rijeka-Croația.

#Florentina Ivănescu, aproape de podiumul mondial

La secția de judo a CSM Pitești a excelat și Florentina Ivănescu, sportivă care a înregistrat următoarele performanțe: locul 5 la Campionatul Mondial de Seniori la categoria 63 kg din Taskent-Uzbekistan, locul 5 la Campionatul European de Juniori din Praga-Cehia, locul I la Campionatul Național de Seniori, locul I la Campionatul Național de Tineret, locul I la Campionatul Național de NeWaza pentru Tineret și locul I la Campionatul Național de NeWaza pentru Juniori. Antrenorul coordonator al secție este Valerică Ioniță.

În total în anul 2022 secția de judo a obținut 100 de medalii la Campionatele Naționale de Seniori (12 medalii), Tineret (13 medalii), Juniori (15 medalii), cadeți (14 medalii), copii (46 medalii). Demn de reținut că secția a obținut și 12 medalii la competițiile internaționale.