Un apel la 112 i-a pus pe poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș în gardă, că un bărbat circulă beat cu maşina prin oraş. Cel care i-a alertat pe oamenii legii este nimeni altul decât fiul şoferului inconştient. Din fericire, bărbatul a fost oprit din cursa nebună înainte să fie rănit el sau să rănească pe cineva.
Duminică, pe 5 februarie, Nicolae P., de 48 de ani, din Curtea de Argeş a fost într-o vizită cu soţia. Acolo a consumat alcool şi s-a îmbătat. Când a ajuns acasă, în jurul orei 22.30 s-a luat la ceartă cu nevasta. Se pare că fiul a intervenit să-l liniştească ceea ce l-a enervat mai tare pe bărbat. Acesta i-a ameninţat atât pe fiu cât şi pe soţie că o să-i bată. Imediat după aceea a luat cheile maşinii şi a plecat. Asta a reieşit din ancheta poliţiştilor care au instrumentat cazul. Oamenii legii au fost sesizaţi chiar de către fiu. Băiatul a sunat la 112 şi a anunţat că tatăl lui a plecat la volanul maşini deşi a consumat alcool.
Le-a spus numărul de înmatriculare iar autoturismul a fost dat în consemn. Maşina a fost depistată de oamenii legii în trafic. După ce l-au oprit, l-au pus pe Nicolae P. să sufle în etilotest. Aparatul a indicat o concentraţie de 0,87 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui Nicolae P. a fost întocmit dosar penal atât sub acuzaţia de ameninţare, cât şi de conducere sub influenţa alcoolului. Chiar dacă totul i se trage de la propriul fiu, bărbatul ar trebui să-i mulţumească, pentru că astfel a fost oprit înainte să provoace un alt necaz mai mare. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525