Încep lucrările pe tronsonul 4 al autostrăzii Sibiu – Pitești

0

Compania austriacă PORR va începe în această primăvară lucrările la secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș, parte din lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești. 
Anunțul a fost făcut luni de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o emisiune TV. ”Pe tronsonul 4, cei care au câștigat au terminat proiectarea și vor intra în această primăvară la execuție”, a declarat Grindeanu într-un interviu acordat gândul.ro. PORR este firma care a construit și lotul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești, cel care leagă centura ocolitoare a Sibiului de Boița, lucrările fiind finalizate înainte de termen. Ministrul Grindeanu a mai declarat pentru sursa citată că anul acesta vor intra în teren și constructorii de pe loturile 2 și 3, cele mai dificile secțiuni. În ceea ce privește secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș, termenul de finalizare este începutul anului 2025, potrivit șefului Transporturilor, care a mai menționat că șantierul a ajuns aici la un grad de execuție de circa 30%. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.