Înşelăciune prin curierat

0

Cu o pagubă de 4.700 lei s-a ales un piteştean care a făcut greşeala să trimită un telefon prin curier unui client, fără să aibă confirmarea plăţii de la bancă. După ce a livrat aparatul şi-a dat seama că ordinul de plată trimis de beneficiar era fals. Poliţiştii l-au depistat pe escroc şi au dispus trimiterea lui în judecată.
Piteşteanul avea un telefon iPhone de vânzare şi a postat anunţul pe un site de specialitate. A fost sunat de un bărbat din Petrila, judeţul Hunedoara, care s-a arătat interesat de ofertă. Cei doi au negociat preţul şi a rămas ca hunedoreanul să achite 4.700 de lei pentru aparat. Acesta din urmă a falsificat un ordin de plată şi i-a trimis piteșteanului documentul fictiv printr-o aplicaţie. Fiind de bună credință, vânzătorul nu a aşteptat confirmarea de la bancă, cum că banii au intrat în cont, ci a livrat telefonul prin curier la Petrila. Abia după ce a trimis aparatul şi-a dat seama că ordinul de plată este fals şi că a fost înşelat. A mers la polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești şi a făcut plângere. Totul s-a întâmplat în aprilie 2021 în perioada pandemiei. Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe cel care a ridicat coletul, în persoana lui Daniel T., de 27 de ani, din Petrila. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub acuzaţia de înşelăciune. Pe toată durata anchetei, tânărul nu a fost de găsit. Cercetările au fost finalizate iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată, în lipsă, întrucât bărbatul se sustrage urmăririi penale. Dacă va fi găsit vinovat. Daniel T. riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani. M.Sandu