71.000 de şoferi amendaţi în 2019

0

Din bilanţul activităţii pe anul trecut pri­vind activitatea poliţiş­tilor rutieri reiese că au fost constatate 800 de infracţiuni.
Lucrătorii de poliție rutieră au participat la peste 1800 de acţiuni pe raza județului, iar lunar, pe parcursul a două săptămâni acțiunile s-au desfășurat în conformitate cu Calendarul de acțiuni și Calendarul Tispol pentru anul 2019, activitățile fiind desfășurate în sistemul integrat Poliție Rutieră – Ordine Publică.
Cu ocazia acestora, efectivele de poliție rutieră au constatat peste 800 de infracțiuni, au aplicat peste 71.000 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor rutiere, au reţinut peste 6.000 de permise de conducere (47% dintre acestea pentru viteză) şi au retras peste 2.300 de certificate de înmatriculare.
În perioada ianuarie –decembrie 2019, pe raza județului Argeș au avut loc 238 de accidente grave, soldate cu decesul a 48 de persoane și rănirea gravă a 219 persoane.
Combaterea principalelor cauze ale producerii accidentelor de circulație a reprezentat o prioritate pentru polițiștii rutieri. Astfel, pentru pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost aplicate peste 28.300 de sancțiuni contravenționale, pentru indisciplina pietonală au fost sancționați peste 3200 de pietoni; iar pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, unui număr de 636 de conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile. M. Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.