Pot lua Lumina Sfântă de la troițe!

1



Deși Patriarhia Română a luat o decizie în ceea ce privește sărbătoarea Nașterii Domnului și modul cum va ajune lumina sfântă în casele credicioșilor, Direcția de Sănătate Publică Argeș atrage atenția că prin voluntari există riscul de răspândire al virusului. De aceea, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a rânduit să fie dusă Lumina Sfântă la troițele din localități și de acolo va putea fi luată de enoriași.


Având în vedere pandemia de coronavirus, Biserica Ortodoxă Română a precizat că slujbele de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi, la miezul nopţii urmând să aprindem lumânarea de la candela din casă, să cântăm „Hristos a înviat” şi să ne rugăm ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei. Există și posibilitatea de a primi lumina sfântă de la biserică, acest lucru fiind făcut posibil de BOR prin Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului în județul nostru.
Decizia luată de BOR
”Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respect distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare”, se arată în documentul transmis de BOR. Pentru noaptea de Înviere, Patriarhia recomandă credincioşilor să iasă în balcoane sau în curţi cu lumânări aprinse.”La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”, recomandă conducerea BOR.
Nu se va merge din casă în casă!
Direcția de Sănătate Publică Argeș este însă de ală părere și trage un semnal de alarmă. „Luați lumină sufletească. Toate aceste măsuri anunțate înseamnă contact cu multe persoane, respectiv, pericol de îmbolnăvire”, spune directorul DSP Argeș, Sorina Honțaru. Pentru prevenirea populației, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a luat următoarea decizie: „Preoții vor duce Lumina Sfântă la troițele din sat. Oamenii vor merge și își iau singuri de acolo. Spre exemplu la Arefu sunt 50 de troițe. Nu vor merge din casă în casă, facem pentru toate parohiile rânduiala asta. Şi la oraș se va proceda la fel. Sunt troițe și la oraș în cartiere. De exemplu, la Pitești în Tudor Vladimirescu este una foarte mare și frumoasă. Am văzut ce s-a întâmplat de Florii și nu e bine așa, de aceea am făcut rânduiala aceasta” a declarat pentru Curierul zilei arhimandritul Calipie Ichim, stareţul Mănăstirii Argeşului.
Se poate aprinde o lumânare în locuinţă
Credincioşii care nu vor să iasă din case pot aprinde candela sau o lumânare în locuinţă. „ Să aprindă o lumânare în casă, la miezul nopţii şi să se roage. E fără niciun fel de probemă pentru că lumânarea nu are valoae în sine. Este un simbol! Sufletul trebuie să fie pătrus de această lumină sufletească. Avem nevoie să salutăm cu „Hristors a Înviat” și să fie toată lumea în pace”, a mai spus Caliopie Ichim. M. Sandu


1 COMENTARIU

  1. Nu uitati: stati acasa si nu va duceti la biserica. Viata voastra si a familiei voastre e mai presus de orice liturghie sau lumina. Cand aveti nevoie de tratament nu va duceti la biserica ci la spitale (asa cum sunt ele, exista) caci acolo primiti medicamentele necesare si tratamentul necesar. Nu va jucati cu sanatatea……..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.