Costin Ştefan a fost confirmat cu COVID-19

2
0



Veste îngrijorătoare pentru Şeful Secţiei Medicală II medicul diabetolog Costin Ştefan. Teste PCR au confirmat că a fost infectat cu COVID-19. La scurt timp după ce a primit rezultatul acesta a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş fiind dus la spital. Medicul este asimptomatic şi spune că tot timpul a purtat echipament de protecţie la serviciu. Mai mult, a făcut până acum mai multe teste, toate fiind negative, exceptându-l pe cel de miercuri.


Doctorul Costin Ştefan este de profesie medic specialist diabet zaharat, nutriție si boli metabolice. Într-o perioadă a fost director medical al Spitaului Judeţean de Urgenţă Piteşti, în prezent fiind șef la Secția Medicină Internă II. Ieri acesta a primit rezultaul testulului PCR aceasta fiind pozitiv. Contactat telefonic, Costin Ştefan a declarat. „ Mă aflu la Spitalul Mioveni, de astăzi (n.r ieri). Am primit telefon de la Direcţie de Sănătate Publică Argeş prin care mă anunţau că rezultatul testului este pozitiv. Nu mi-a venit să cred! Nu am niciun simpotm, absolut nimic. Am purtat, permanent, echipament de protecţie la spital, încă de la început. Am făcut mai multe teste. M-am testat în mod repetat, ştiind că intru în contact cu pacienţi care fac parte din grupa de risc, fiind diabetolog. Am fost testat pe data de 10 aprilie PCR, de cei de la Clinica Sanador, a ieşit negativ. Pe 23 aprilie am făcut un test rapid, a ieşit negativ. Pe data de 24 aprilie am făcut din nou test PCR, cu exudat, prin DSP, proba fiind dusă la Institutul Matei Balş, a ieşit negativ. Pe data de 27 aprilie a fost repetat testul PCR, din cauză că aşa trebuia, a ieşit pozitiv, astăzi. Repet, nu am absolut niciun simptom. Am vrut să fac mereu teste fiind precaut. Nici vorbă de asistente confirmate pozitiv, în secţie este doar o infirmieră al cărei test a ieşit pozitiv, care se află internată la Secţia de Boli Infecţioase de la Spitalul Judeţean” , a precizat medicul Costin Ştefan. Familia acestuia va intra în izolare. Medicul se află sub supraveghere medicală în Spitalul Mioveni, spital suport COVID şi va trebui să fie testat din nou peste 8 zile. M.Sandu


2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Anonim Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.