Micul jurnalist Ludovic Orban

Ieri, a fost Ziua Mondială a Libertății Presei, iar politicienii s-au întrecut în a da mesaje mai mult sau mai puțin protocolare ziariștilor. Le-am citit pe toate pentru a le măsura gradul de ipocrizie. Concluzia mea a fost că toate mesajele sunt, mai mult sau mai puțin, ipocrite.

Ceea ce m-a enervat însă foarte tare a fost o frază a premierului Orban, nu despre libertatea presei, despre asta vorbim mai încolo, ci despre ”cochetărie”.
”Apreciez și înțeleg activitatea de jurnalist, eu însumi cochetând cu această profesie la început de carieră”, a spus premierul.
M-am săturat să aud câți șmecheri ajunși în diverse funcții am spus, de-a lungul anilor, că au ”cochetat” și ei cu presa. Ideea lor este ceva de genul las-o baltă, jurnalistule, că știu cu ce se mănâncă meseria asta a ta de doi bani. Ajungând mare mahăr, orice individ care nu înțelege ce e jurnalismul simte nevoia să sublinieze că a cochetat și el cu gagica asta înainte să o iei tu, ca un prost, de nevastă. Mai mult, mahărul vrea să spună că a cochetat cu presa neapărat la început de carieră, adică asta e o meserie peste care treci repede, ca și cum ar fi un fel de păcat din tinerețe, o toană, o eroare juvenilă.
De ce a băgat Ludovic Orban chestia asta cu cochetatul ? Evident că a vrut să se dea grande și a ieșit pe dos. Sunt convins că mulți jurnaliști profesioniști au fost deranjați la culme de cochetăria premierului cu meseria lor.
A fi ziarist nu înseamnă a cocheta cu presa, înseamnă a muri pentru presă, a-ți sacrifica familia pentru presă, a-ți neglija copiii pentru presă, a-ți mânca sănătatea pentru presă, a trăi relativ sărac pentru presă.
Trec mai departe și atrag atenția că domnul Ludovic Orban continuă, în mesajul său, să spună ceva ce la suprafață pare rezonabil, iar în esență e o mare ipocrizie.
”Sunt un susținător ferm al libertății de exprimare, al libertății presei, ca garanție a oricărei democrații funcționale. Consider însă la fel de important dreptul cetățenilor de a fi corect informați și resping orice formă de răspândire de știri false în numele libertății de exprimare. Calitatea informației și adevărul trebuie să primeze în spațiul mediatic, în sprijinul interesului public”, spune premierul României.
Chestiunea asta cu știrile false este cea mai falsă chestiune și iată de ce.
Să luăm un exemplu din milioane de exemple posibile. Un cercetător important din SUA afirmă cu tărie că distanțarea socială nu e necesară, pentru că virusul Covid – 19 dă cam aceeași rată a mortalității și în țările care au aplicat-o și în cele care nu au aplicat-o. Cum consideri această știre, este sau nu fake-news ? Vă las pe dumneavoastră să decideți.
Un aspect aproape imposibil de rezolvat este cine hotărăște dacă o știre este sau nu falsă. La noi, pe timpul stării de urgență, și-a asumat acest rol un Comitet pentru Comunicare Strategică din care nu știm cine face parte, nici cine îl conduce. Dar aproape că nu contează cine este acest comitet, deoarece sunt situații în care numai Dumnezeu știe dacă o afirmație este sau nu fake-news.
În genere, se operează cu o confuzie, în sensul că anumite opinii sunt judecate după criteriul adevăr/ falsitate, ori asta este o prostie deoarece fake – news ar trebui să se refere la știri, nu la opinii. Se întâmplă însă ca opiniile să conțină în interiorul lor știri, iar atunci situația se complică atât de mult, încât e mai bine să o lași baltă și să spui că toată lumea are dreptul să scrie ce vrea în spațiul public deoarece oamenii sunt suficient de inteligenți încât să aprecieze singuri valoarea de adevăr.
O situație cu care m-am confruntat în ultima perioadă este un mare fake-news venit tocmai de la guvern și de la președintele Iohannis, atunci când a fost scos pe tușă doctorul Streinu Cercel. S-a spus că doctorul a greșit deoarece a susținut că oamenii în vârstă trebuie luați de acasă și duși la hotel,ceea ce, într-adevăr, ar fi o enormitate. Problema este că există pe Youtube și încă nu a fost cenzurat un clip video în care ministrul Sănătății, domnul Nalu Tătaru, este cel care susține, cu gura lui, că ar fi posibil să fie luați vîrstnicii de acasă. Poate că Streinu Cercel o fi scris, cândva, că aceasta ar fi soluția, dar ministrul Tătaru este cel care și-a asumat-o public, fără să îl citeze pe Streinu Cercel. Totuși, ministrul a scăpat basma curată datorită minciunii că nu el a spus ce a spus.
Ca să nu creadă cineva că îmi miroase urât tot ce vine de la PNL, fiindcă tocmai m-am legat de ”cochetăriile” lui Orban, voi spune că dintre toate mesajele de Ziua Presei cel mai mult mi-a plăcut mesajl PNL Argeș. Este scris cu finețe, cu profunzime, trimite la istorie și o spune clar că e aberant să cenzurezi presa, fără a o mai da după cireș cu fake – news. Nu știu cine a scris acest mic text, dar este o capodoperă de PR pentru organizația liberalilor argeșeni. Iată-l.
”Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Libertății Presei, ocazie în plus pentru a reitera importanţa pe care o au drepturile omului şi libertăţile fundamentale, subliniind că libertatea presei este garanţia oricărei democraţii funcţionale, în care cetățenii trebuie să fie informați corect și la timp.
Istoria presei romanesti reprezinta, inainte de toate, o istorie a ideilor, a curentelor care s-au manifestat in societatea romaneasca si i-au determinat mersul.
PNL Argeș are o datorie de onoare să vă amintească și cu acest prilej că primul ziar a fost finanțat de un boier argeșean-Dinicu Golescu, denumit Curierul Românesc iar prima ziaristă femeie a fost Maria Rosetti, fiica ginerelui aceluiași Dinicu Golescu.
Configuratia presei noastre a fost modelata inca de la inceputurile ei de prezenta unor intelectuali precum cei doi ctitori, Gh. Asachi si Ion Heliade Radulescu, si simultan, de personalitatea lui Mihail Kogalniceanu, primul mare ziarist roman. Fara sincope, acestor trei le-au urmat B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Mihail Eminescu, N. Iorga, C. Radulescu-Motru, G. Calinescu, Nae Ionescu, alaturi de alți mari scriitori care au ținut la libertatea de exprimare.
Evenimentul constituie un prilej pentru a celebra principiile care stau la baza libertății presei, a evalua starea libertății presei în lume, a reînnoi eforturile pentru apărarea independenței mass-mediei, a reflecta cu privire la problemele libertății presei și a eticii profesionale și pentru a aduce omagii acelor jurnaliști care și-au pierdut viața făcâdu-și meseria. De asemenea, momentul servește atât ca și oportunitate de a atrage atenția că există încă publicații care sunt cenzurate, amendate, suspendate și închise, iar jurnaliștii și editorii sunt hărțuiți, atacați, deținuți și chiar uciși.”
În final, mă întorc tot la ”cochetăria” lui Ludovic Orban cu presa. A ”cochetat” cu viața mea și a multora ca mine.
E stilul lui Orban, micul jurnalist.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)