Câte 20 de fotbalişti pe foaia de joc

0



Liga Profesionistă de Fotbal a trimis de curând o adresă către Federaţia Română de Fotbal, prin care solicită ca pe foile de joc la meciurile din Liga 1 să fie trecuţi câte 20, şi nu 18 cât sunt acum.


Acest lucru implică deja un număr mai mare de jucători opriţi în lot înainte de meciuri, 20. De asemennea regula ar putea fi adoptată şi la Liga a II-a şi a III-a. Solicitarea a fost făcută initial de către CFR Cluj și U Craiova 1948 Club Sportiv şi priveşte modificarea art. 45.5 din ROAF după cum urmează: ”Echipele participante în Campionatul Național Liga I au dreptul să înscrie în raportul de arbitraj maxim 20 de jucători, dintre care nouă jucători de rezervă. Echipele din Liga I au obligația să înscrie în raportul de arbitraj un număr minim de 8 jucători formați la nivel național”. Această propunere a fost agreată, în mod informal, de către toți reprezentanții cluburilor din cadrul competiției Casa Liga 1. Urmează ca propunerea înaintată de către LPF să fie analizată de FRF, în vederea adoptării unei decizii finale. Potrivit Statutului FRF, orice modificare de regulament poate fi efectuată numai cu aprobarea Comitetului Executiv sau a Comitetului de Urgență al FRF. Propunerea formulată de cluburile din Casa Liga 1 va putea fi analizată de FRF și în lumina demersului întreprins de FIFA, care a înaintat către IFAB, în urmă cu trei zile, o propunere de modificare a Legilor Jocului pentru a permite echipelor să poată face cinci schimbări în timpul meciurilor, inclusiv la nivelul primei ligi din fiecare țară. O decizie finală urmează să fie luată de către IFAB, organismul care controlează Legile Jocului. Această măsură a fost propusă deoarece frecvența mai mare a meciurilor din perioada următoare, în vederea finalizării competițiilor naționale, ar putea să crească riscul de accidentare a jucătorilor, ca urmare a suprasolicitării acestora. Totodată, FIFA a subliniat că fotbalul ar trebui să se reia doar atunci când autoritățile din domeniul sănătății și guvernele vor considera că acest lucru se poate face în siguranță și fără să fie afectate serviciile de sănătate oferite populației.S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.