Spitalul Mioveni, niciun ban de la autorităţi, în lupta cu COVID

0
0
  • Deşi a fost desemnat de către autorităţi, primul în lupta cu pandemia de coronavid
  • Consiliul Judeţean a alocat bani doar spitalelor pe care le coordonează, desi gruel şi lupta se duce la Mioveni, aici fiind trataţi pacienţi din tot judeţul, nu numai din localitate



În cadrul unei conferinţe de presă ţinută ieri de Consiliul Judeţean, a fost data publicităţii o listă cu instituţiile medicale din Argeş, care au primit sprijin financiar de la Judeţ, în această perioadă de pandemie.


Surpinzător, Spitalul Mioveni nu se găseşte pe această listă, desi, după cum foarte bine se ştie acesta este desemnat, chiar de către autorităţi Spital COVID, iar cum nici Guvernul le-a alocat bani pentru această “bătălie” cu virusul, era de aşteptat poate să se primească un sprijin de pe plan loca. În rest, toatele celelalte spitale au primit bani, fie pentru măşti, fie pentru orice alte material medicale… În cadrul conferinţei, preşedintele şi vicepreşedintele CJ au prezentant măsurile luate pentru a sprijini financiar unitățile sanitare în perioada stării de urgență declanșată pe fondul pandemiei de coronavirus. Astfel, Consiliul Județean Argeș, în calitate de ordonator principal de credite, având în coordonare nouă spitale, a alocat , de la aprobarea bugetului pe anul 2020, din data de 19 februarie și până pe 31 martie, 39.264.000 lei, fonduri. Sumele au fst distribuite după cum urmează:
– Spitalul Județean de Urgență Pitești – 30.175.000 lei
– Spitalul de Pediatrie Pitești – 600.000 lei
– Spitalul Orășenesc Costești – 1.509.000 lei
– Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” Valea Iaşului – 390.000 lei
– Spitalul de Pneumoftiziologie Cronici Leordeni – 1.751.000 lei
– Spitalul de Geriatrie şi Boli Cronice „C-tin Bălăceanu Stolnici” Ştefăneşti – 624.000 lei
– Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria” Vedea – 1880.000 lei
– Spitalul de Recuperare Brădet – 1.200.000 lei
– Spitalul de Boli Cronice Călinești – 1.135.000 lei
Echipamente de protecţie
În urma adreselor și solicitărilor transmise de unitățile sanitare, o parte din fondurile alocate în bugetele spitalelor au fost destinate achiziționării de echipamente și materiale sanitare de protecție. Pe 17 martie 2020, prin hotărâre de C.J., s-au alocat fonduri în bugetul Spitalului Județean de Urgență Pitești (400 mii lei) și Spitalului de Pediatrie Pitești (300 mii lei) pentru achiziția de materiale sanitare necesare asigurării condițiilor igienico-sanitare, în contextul pandemiei de coronavirus. Apoi, pe 31 martie 2020, prin hotărâre de C.J., s-a aprobat alocarea sumei de 55 mii lei (10% din valoarea totală a aparatului) pentru cofinanțarea unui “Sistem Real-Time PCR și kit pentru detecția COVID – 19, achiziționat de Spitalul Județean de Urgență Pitești. În afara sumei totale de 39.264.000 lei alocată spitalelor în perioada 19 februarie – 31 martie, Consiliul Județean Argeș a aprobat pe 17 martie 2020, în cadrul ședinței extraordinare, alocarea sumei de 550 mii lei pentru achiziționarea unui sistem real – time PCR și kit-ul pentru detecția COVID-19 (procedură de achiziție ce a fost deruală în paralel cu cea a Spitalului Județean de Urgență Pitești.). În schimb, şi după data de 31 martie 2020, Consiliul Județean Argeș a continuat să susțină financiar unitățile sanitare aflate în coordonare.
Laborator de Biologie Moleculară
În urma adreselor și solicitărilor transmise de unitățile sanitare către Consiliul Județean Argeș, în ședința extraordinară a Consiliului Judeţean Argeş din 14 aprilie 2020, s-a aprobat alocarea sumei totale de 1.579.000 lei, ce a fost distribuită către trei spitale din judeţ. Astfel, Spitalul Județean de Urgență Pitești a primit 1.450.000 lei, din care: # 1.000.000 lei pentru realizarea infrastructurii (Laborator de Biologie Moleculară) necesară punerii în funcțiune și exploatării aparatului Real-Time PCR utilizat pentru determinarea infectării cu COVID-19, cât și pentru achiziția de bunuri și servicii necesare pregătirii spitalului pentru limitarea răspândirii epidemiei cu COVID-19. # 450.000 lei pentru cofinanțarea aparaturii medicale (“Sistem Real-Time PCR și kit pentru detecția COVID – 19”), respectiv suplimentarea sumei de 55 mii lei alocată prin Hotararea Consiliului Judetean Arges nr. 103/31.03. 2020, întrucât ofertele depuse în cadrul procedurii de achiziție derulată pentru valoarea aprobată inițial în suma de 550 mii lei nu au fost admisibile și conforme din punct de vedere tehnic și inacceptabil din punct de vedere financiar. Astfel, suma totală alocată de Consiliul Județean Argeș pentru achiziționarea acestui aparat este de 505.000 lei.
Buget suplimentat
Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Andrei” Valea Iașului a primit 100.000 lei pentru achiziționarea de materiale sanitare și de protecție în vederea preîntâmpinării infectării personalului medical cu COVID-19. De asemenea, Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iașului a solicitat suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli cu suma de 25,42 mii lei reprezentând sponsorizări și suplimentarea veniturilor din concesiuni și închirieri cu suma de 3.000 lei în vederea achiziției de materiale sanitare împotriva infectării cu COVID-19. În fine, Spitalul de Boli Cronice si Geriatrie „Constantin Balaceanu Stolnici” Ștefănești a solicitat suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli cu suma de o mie de lei reprezentând sponsorizare pentru achiziția de măști și echipamente de protecție împotriva infectării cu COVID 19.
Spaţiu pentru laborator COVID
Consiliul Județean Argeș a alocat de asemenea fonduri și pentru reamenajarea în totalitate a spațiului în care va funcționa laboratorul biologic de testare pentru COVID-19 al Spitalului Județean de Urgență Pitești. Spațiul se află în administrarea Consiliului Județean Argeș și va fi dat în folosință gratuită Spitalului Județean de Urgență Pitești pentru punerea în funcțiune a sistemului de testare Real-Time PCR, achiziționat de unitatea sanitară prin cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș (505.000 lei) și prin fonduri de la Ministerul Sănătății. Lucrările au constat în modernizarea și reamenajarea în totalitate a spațiului pentru pregătirea instalării întregului Sistem de testare Real-Time PCR, a aparatului și a celorlalte echipamente conexe, fiind respectate condițiile și circuitele impuse de specialiști. Lucrările au fost executate de Regia de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Argeș, costurile, în valoare de 215.000 lei, fiind suportate integral din bugetul Consiliului Județean Argeș. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.