Mă grăbesc să scriu un articol duşmănos

8
  • Din punctul meu de vedere



Mă grăbesc să scriu acest articol până când nu apare și în România legea conținutului dușmănos care se pregătește să intre în vigoare la sora noastră mai mare de gintă latină, Franța.


După cum ne spune ”Le Figaro”, în plină criză sanitară, revine în Adunarea Națională a Franței proiectul Legii Avia, care dorește „să lupte împotriva conținutului dușmănos pe internet”.
Proiectul acestei legi – foarte criticat, pentru a nu spune contestat, de numeroase organizații precum Comisia Națională Consultativă pentru Drepturile Omului, Consiliul Național Digital și chiar Comisia Europeană – va fi adus încă o dată în Parlament, încercându-se trecerea sa în forță de către guvern, care a demarat o procedură de abordare rapidă în mai 2019.
Din păcate, este mai mult ca probabil că va fi adoptată, din simplul fapt al majorității de care dispune guvernul și al slabei mobilizări parlamentare, mai ales a Dreptei.
Este de temut, de asemenea, că va fi aplicată într-un interval foarte scurt de timp, așa cum a indicat secretarul de stat pentru probleme digitale, Cedric O, care a declarat în cadrul audierii sale în Comisia de Cultură, pe 5 mai: „Trebuie acum să facem în așa fel încât legea să fie aplicată cât mai rapid”, menționează ”Le Figaro”.
Dacă această lege va poposi, sub o formă sau alta, și pe meleagurile dâmbovițene, articolul acesta nu va putea fi considerat altfel decât dușmănos şi va fi interzis. Până se va întâmpla însă acest lucru, mă grăbesc, cum spuneam, să îl scriu.
La începutul acestei săptămâni, a fost semnat la Pitești un contract referitor la autostrada Pitești – Sibiu. Evenimentul a fost găzduit de prefectură și la el au participat circa 80 de persoane, majoritatea miniștri, secretari de stat și consilieri, în frunte cu premierul Ludovic Orban.
Fiindcă acest articol e dușmănos, aș menționa că, potrivit decretului de instituire a stării de urgență și ordonanțelor militare, cel puțin organizatorii acestei întruniri, dacă nu toți participanții, ar fi trebuit arestați. Dacă legea e la fel pentru toți, reuniunile de asemenea amploare organizate în spațiu închis, ba chiar și deschis de ar fi fost, sunt interzise. Când tu nu lași mai mult de opt persoane să participle la înmormântarea cuiva din familie, când oprești nunțile și botezurile, dar vrei să îți faci imagine publică prin semnarea unui contract care putea fi la fel de bine semnat la București, între câteva persoane, înseamnă că ai zădărinicit lupta cu pandemia și trebuie să intervină forțele de ordine.
Nu vă temeți, nu l-a umflat niciun Pristanda pe onorabilul Ludovic Orban.
Nici nu se pune problema, fiindcă așa e în România, legea este pentru căței, dulăii nu au treabă cu ea.
Altceva însă aș vrea să subliniez și anume că la această sindrofie numită semnare de contract au participat doar liberalii care nici măcar deputatului USR Ionuț Moșteanu nu i-au dat voie să intre.
Aşa cum desigur înțelegeți din acest articol dușmănos, PNL vrea să lase impresia că patronează autostrada, ceea ce nu e în conformitate cu adevărul istoric.
Nu vreau să plictisesc pe nimeni urcând până la izvoarele proiectului, dar iată un fragment din presa datei de 9 iulie 2019.
” Premieră. Au început lucrările la Autostrada Sibiu-Piteşti. În premieră în România, pe Autostrada Sibiu-Piteşti, promisă de zeci de ani de autorităţi, au început lucrările, semnalează Asociaţia Pro Infrastructură. Constructorul a instalat ţăruşi topografici în zona nodului rutier Sibiu, autostrada fiind încă în perioada de proiectare. „Nu sunt spectaculoase, dar fotografiile ataşate demonstrează că Autostrada A1 Sibiu-Piteşti a început… pe hârtie deocamdată! În poze vedeţi ţăruşi topografici în zona nodului rutier Sibiu, semn că perioada de proiectare este în desfăşurare”, arată reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură”.
Pe vremea când presa scria aceste rânduri, la guvernare era Viorica Dăncilă, dar a nu se înțelege că PSD trebuie să ia caimacul. Să nu îl ia nimeni, oricum s-a întârziat enorm.
Așa stând lucrurile, premierul Ludovic Orban a exagerat, dacă nu cumva a mințit atunci când a afirmat : „Am ținut să fiu prezent astăzi, autostrada Pitești-Sibiu este un proiect de suflet al meu”.
Orban face trimitere la centura ocolitoare a Piteştilor, construită în mare parte prin intervenţiile lui Nicolae Văcăroiu în perioada când actual premier era la Transporturi și accidenta oameni pe trecerea de pietoni.
Ideea este că e bine că s-a semnat contractul, că se merge înainte, dar ciocu` mic, domnule Orban, autostrada nu a început-o PNL.
De ce totuși liberalii au dorit să fie doar ei între ei la semnarea acestui contract ? Fiindcă acest articol e dușmănos, voi răspunde că aşa e caracterul lor.
Seara, pe internet, prefectul Emanuel Soare a încercat să explice în mod ipocrit de ce acolo au fost doar liberali.
”Evenimentul de astăzi de la prefectură a fost unul cu o semnificație aparte pentru județul nostru. Din păcate, având în vedere situația epidemiologică deosebită pe care o traversăm, nu am putut onora dorințele tuturor celor care și-au dorit să participe.
A trebuit să identificăm un număr limitat de participanți, având în vedere faptul că Primul Ministru a venit cu echipa dumnealui, Ministrul Transporturilor a avut propria echipă, reprezentanții CNAIR si ai constructorului, de asemenea.
Am dorit să acordăm numărul maxim de locuri presei locale și naționale, având în vedere și faptul că la vizita de acum câteva zile a Primului Ministru în județ presa locală nu a avut acces.
De asemenea, ne-am dorit să avem reprezentanți ai celor mai importante companii/sectoare economice beneficiare direct de facilitățile oferite de noua autostradă.
Din aceste considerente nu am putut invita mai mulți reprezentanți ai autorităților locale sau județene, personalități politice, parlamentari etc.
Cu siguranță, dacă condițiile epidemiologice ar fi fost altele, am fi putut organiza un eveniment la care să participe toate persoanele doritoare, deși, având în vedere interesul pentru acest proiect, nicio sală din județ nu i-ar fi putut cuprinde pe toți.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create persoanelor care și-ar fi dorit să participe, dar nu au avut acces în sală”, a scris prefectul Emanuel Soare.
Acest articol este duşmănos doar faţă de prostie şi ipocrizie, nu faţă de PNL. Nici PSD, când era la putere, nu îi invita pe alţii la semnări de contracte şi tăieri de panglici.
Partidele astea ale noastre n-au caracter.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)