Noi directori la spitale din Argeș!

5

De luni au fost numiți noi directori la mai multe spitale din județ. Deciziile au fost luate de președintele Consiliului Județean Argeș care a emis dispozițiile. De asemenea, Andriana Molfea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş a revenit în funcție de luni, după ce a fost suspendată printr-un ordin al Ministerului Sănătății, pentru „management defectuos”, pe durata stării de urgenţă. M.S.

 

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ceea ce privește sistemul sanitar, se menține modalitatea de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere de către autoritățile administrației publice locale, așa cum era reglementat înaintea instituirii stării de urgență.

 

Astfel, în baza noilor prevederi, astăzi, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a emis următoarele dispoziții, cu aplicabilitate începând cu data de 18 mai 2020:

  • Numirea doamnei ec. Vasilica Bărbulescu în funcția de director financiar – contabil interimar la Spitalul Orășenesc Regele Carol I Costești
  • Numirea domnului dr. Tudor Ionescu în funcția de manager interimar la Spitalul de Pediatrie Pitești
  • Numirea domnului dr. Gabriel Copciag în funcția de director medical interimar la Spitalul Județean de Urgență Pitești
  • Numirea doamnei ec. Florina Isabela Din în funcția de director financiar – contabil interimar la Spitalul Județean de Urgență Pitești

În ceea ce privește conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești, Ordinul de Ministru privind suspendarea doamnei Adriana Molfea din funcția de manager pe durata stării de urgenţă, emis în baza art. 21 din Ordonanța de urgență nr. 70/2020, a încetat să își producă efectele ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 55/2020. În consecință, doamna Adriana Molfea a revenit de drept în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Pitești, începând de astăzi, 18 mai 2020.

 

5 COMENTARII

    • Sau mai bine spus ne-am intors la impostorii ciumei rosii … cei care au administrat decenii de-a randul spitalele argesene aducandu-le in halul in care se gasesc astazi! Un judet de top al Romaniei , nici pana astazi nu a reusit sa aduca si sa puna in functiune un aparat de test Real Time PCR la Spitalul Judetean.
      Astia sunt impostori dovediti prin tot ceea ce NU au facut in toti acesti ani !
      Pacat ca nu s-a reusit o schimbare in acest furnicar plin de infectie ! Dar poate ca se vor trezi si argesenii la un moment dat si isi vor da seama ca merita mai mult decat borduri , fantani cantatoare si beculete multicolore de sarbatori !
      Avem nevoie de spitale , scoli , infrastructura reala !
      Este inadmisibil cum un oras , resedinta de judet , nu este capabil sa dezvolte proiecte cu fonduri europene nici macar cat satele din jurul sau !
      Argeseni , treziti-va !

        • Cred ca fiecare dintre noi am putea sa facem ceva pentru a contribui la binele comun. Primul pas in rezolvarea unei probleme ar fi recunoasterea faptului ca acea problema exista.
          Daca tot mai multi am reusi sa intelegem ca problema exista si ca prioritatile orasului in care locuim sunt spitalele , scolile , gradinitele , caminele de batrani , pietele , infrastructura , etc si NU bordurile , fesivalurile , beculetele aprinse de sarbatori , probabil ca lucrurile ar putea fi fortate sa se miste in directia buna.
          Din pacate , dupa cum puneti problema , sunteti fie dintre cei care nu s-au trezit inca , fie dintre cei care au INTERESE ca lumea sa nu se trezeasca atat de repede.
          Eu si cei care gandesc in felul acesta , nu putem decat sa speram ca vor fi din ce in ce mai multi oameni care vor putea iesi din starea asta de amorteala si cat de curand vom putea pune o presiune pozitiva suficient de mare pe autoritatile locale , astfel incat sa le putem determina sa conduca lucrurile in directia buna.
          Evident ca totul este INDIFERENT DE CULOAREA POLITICA PE CARE AR AVEA-O AUTORITATILE LOCALE !
          In democratie , puterea este a poporului , doar ca amorteala poporului da ocazia impostorilor sa iasa in fata si sa isi bata joc de poporul AMORTIT !
          Cam asta era ideea cu trezirea … 🙂 Sanatate si numai bine !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.