Poliţiştii nu dau amenzi, doar informează!

0


Trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă vine cu o relaxare a măsurilor însă, cetăţenii trebuie să fie responsabili şi să respecte în continuare anumite reguli. Polițiștii recomandă adoptarea permanentă a unei conduite preventive și respectarea regulilor de circulație, precum și a prevederilor legale specifice stării de alertă.


„Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este de a sancționa cetățenii, ci de a preveni săvârșirea unor fapte de natură contravențională sau penală, precum și de a limita răspândirea virusului Covid 19, astfel că, în contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii vor acționa, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli şi de aplicare a prevederilor legale în vigoare.
Recomandarea polițiștilor este respectarea prevederilor specifice stării de alertă, care sunt emise ca urmare a recomandărilor medicale, pentru limitarea răspândirii coronavirusului. În situația în care vor fi constatate abateri de la lege, acestea vor fi sancționate conform legislatiei penale și contravenționale în vigoare, în funcție de fiecare faptă în parte”, anunţă IPJ Argeş. Asta nu înseamnă că nu au fost sancţionaţi cei care au făcut greşeli în trafic. Sâmbătă şi duminică poliţiştii rutieri au continuat acţiunile. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 450 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 130.000 de lei.
Cu aceeași ocazie, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 32 de permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.