11 etape în circuitul Wanda Diamond League 2020

0
  • Premii de milioane de dolari pentru cei mai buni atleți din lume



Wanda Diamond League a anunțat acum câteva zile noile date provizorii ale sezonului 2020. Circuitul atletic reunește la start cei mai buni atleți din lume iar premiile puse în joc de organizatori sunt de ordinul milioanelor de dolari.


Față de programul inițial, au fost anulate etapele de la Rabat, Londra și Zurich. De asemenea, organizatorii Wanda Diamond League urmează să desemneze și locația etapei finale din sezonul 2020. Ultima sportivă din România care a concurat într-o etapă Diamond League este Claudia Bobocea. Sportiva de la clubul Steaua a participat la etapa de la Londra, pe 20 iulie 2019, în proba de 1.500 m, când a și făcut baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Eleva antrenorului Valentin Anghel a încheiat cursa din capitala Angliei cu timpul de 4:02.27.
Rezultate notabile pentru argeșenii Oprea și Panțuroiu
În acest circuit a concurat și atleta musceleană Elena Andreea Panțuroiu. În 2017, sportiva argeșeană a ocupat locul 5 la etapa de la Monaco în proba de triplusalt cu o săritură care a măsurat 14,16m. În acel an, Panțuroiu a devenit campioană europeană de tineret. La Monaco, românca a fost întrecută de Ibarguen Caterine (Columbia), Rojas Yulimar (Venezuela) și Williams Kimberly, sportive care au urcat pe podiumul olimpic, mondial și european. Întrecerea Diamond League de la Monaco a fost o etapă extrem de spectaculoasă, la start fiind prezent și Usain Bolt, cel mai rapid om din lume din toate timpurile în proba de 100 m. În afară de Panțuroiu, la etapele din acest circuit a mai fost prezent și piteșteanul Marian Oprea, cel mai bun atlet român din toate timpurile. Elevul Doinei Anton a reușit să obțină rezultate foarte bune în acest circuit, cel mai bun rezultat al carierei fiind medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004.
Calendar provizoriu pentru anul 2020:
14 august – Monaco;
16 august – Gateshead;
23 august – Stockholm;
2 septembrie – Lausanne;
4 septembrie – Bruxelles;
6 septembrie – Paris (urmează a fi confirmat 100%);
17 septembrie – Roma sau Napoli;
19 septembrie – Shanghai;
4 octombrie – Eugene;
9 septembrie – Doha;
17 septembrie – al doilea meeting în China (locația urmează a fi anunțată). M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.