Liga Națională de Vară va deschide noul sezon!

0
  • BCM U Pitești invitată să participe la o nouă competiție de baschet



Federația Română de Baschet a anunțat acum câteva zile că noul sezon competițional de baschet masculin va începe cu Liga Națională de Vară. Anunțul a fost făcut de Consiliul Director al FRB în ședința din 19 mai.


Întrecerea care se adresează tuturor echipelor din Liga Națională de Baschet Masculin și Liga Națională de Baschet Feminin se va desfășura în luna august . Printre echipele așteptate de FRB să se înscrie în această întrecere se numără și BCM U FC Argeș Pitești.
Pot participa doar jucători români
”Se aproba cu unanimitate de voturi organizarea, în luna august, a Ligii de vara LNB – atât la masculin, cât și la feminin, cu respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la combaterea pandemiei de COVID-19” se arată în decizia FRB. Competițiile nu au caracter obligatoriu și se vor desfășura doar cu participarea jucătorilor români. Conform baschet.ro, liga s-a constituit la propunerea fostului selecționer Marcel Țenter, antrenor coordinator al PerformBaschet, cu scopul de a le da mai multe oportunități de joc baschetbaliștilor români.
”Nu ne dorim să fie o miuță între echipe!”
Președintele FRB, Horia Păun, a venit cu mai multe informații cu privire la această competiție, care se va dovedi a fi un fel de „Summer League” românesc: „Am denumit-o generic „liga națională de vară”. Sincer, nu știu dacă aceasta va fi denumirea finală. Cert este că nu ne dorim să fie o „miuță” între echipe. Ne dorim o competiție serioasă, care să se adreseze în primul rând jucătorilor români. Ne dorim o întrecere care să readucă baschetul la nivel de seniori în atenția publicului și a autorităților, încă din luna august. Va fi o competiție oficială, deschisă tuturor echipelor care evoluează în LNBM sau LNBF și care vor dori să se înscrie. Este și o oportunitate pentru cluburile din Liga Națională să vadă la lucru, la un nivel ridicat, juniorii din propria pepinieră. În funcție de succesul acestei competiții, vom decide dacă o vom permanentiza sau nu”. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.