Fără carantină pentru cei care se întorc din vacanţe!

0
  • Grecia şi Bulgaria, două destinaţii sigure



Veste bună pentru argeşenii care şi-au făcut planuri de vacanţă în Grecia sau Bulgaria anul acesta. Premierul Ludovic Orban a comunicat în ședința BEx PNL că în aceste zile se lucrează la un pachet de măsuri care să fie aplicate după data de 15 iunie şi care să le permită celor care vor să se bucure de soare pe plajele elene sau de o excursie în ţara vecină să revină în România fără condiţia de a intra în izolare pentru 14 zile .


Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă monitorizează situaţia din cele două ţări pentru vedea dacă acestea rămân sub coeficientul de risc privind infectarea cu noul coronavirus, adică sub pragul de 4 sau 5, scrie digi24.ro. Decizia vine după revizuirea evaluării epidemiologice realizază de România la începutul lunii aprilie. De atunci şi până acum, însă, epidemia de coronavirus a cunoscut o stagnare sau chiar o scădere în cele două state europene. La ora actuală în Grecia au fost raportate 2.937 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, din care 179 de morţi, iar în Bulgaria erau 2.538 de astfel de cazuri şi 144 de decese.
Care este situaţia turismului în Europa
Anul acesta se anunță una dintre cele mai calde veri ale ultimilor ani, iar sezonul vacanțelor speră să se strecoare printre amenințările și ravagiile noului coronavirus între iulie și septembrie. Unde își vor petrece românii vacanța din 2020 este una dintre întrebările care se adaugă planurilor de ridicare a restricțiilor, după ce turismul și companiile de aviație au fost printre cele mai afectate domenii în timpul pandemiei de coronavirus.
Astfel, conform specialiştilor, vacanțele din 2020 sunt atipice. Oamenii se vor orienta mai mult pe siguranță, va depinde mult de măsurile pe care le vor lua hotelurile, nu vor mai fi la fel de importante priveliștile. Nu vor mai fi la mare căutare pachetele all inclusive, ci apartamentele sau locaţiile de 4-5 camere în vile și pensiuni agroturistice. În momentul de faţă situaţia în Europa este diferită de la ţară la ţară, însă viitorul nu sună rău, în materie de vacanţe.
Liber de la 15 iunie
În Grecia, ministrul turismului a anunțat mai multe măsuri pe care ţara sa le va impune pentru redeschiderea sezonului. Vor exista distanțe între șezlonguri la plajă, restricții cu patru persoane la o masă, în hoteluri vor fi amenajate zone de carantină pentru eventuale cazuri depistate de Covid19. În Grecia au fost anul trecut 33 de milioanre de turiști, iar cei mai mulți provin din Marea Britanie, Germania și Scandinavia. Turismul se redeschide în Grecia pe 15 iunie.
Negocieri cu Israel şi Cipru
În prezent, autoritățile mai negociează cu Israel, Cipru un coridor prin care să fie încurajat turismul între patru țări incluzând aici Bulgaria şi Românie, pentru a echilibra foarte posibila scădere de turiști.
Fără restricţii în Bulgaria
Bulgaria îşi va redeschide porţile pentru turism şi pentru trafic liber de la 14 iunie, cu o zi înainte de veicii greci. Autoritățile bulgare contează anul acesta mai mult pe localnici să-și petreacă vacanța pe plajele autohtone, în condițiile în care și bulgarii preferă Grecia, din cauza raportului bun dintre calitate și preț.
Spania închisă
Spania, printre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus, a început relaxarea restricțiilor, însă focarele din centrul și nordul țării nu s-au stins. Orice persoană care vine în Spania va sta în carantină două săptămâni, până la ridicarea stării de urgență, potrivit unei decizii din aceste zile a guvernului spaniol. Spania este încă o zonă roșie pentru România, zborurile către această țară sunt încă suspendate, chiar dacă plajele de pe Costa Brava sau Costa del Sol, cele din insule, s-au pregătit cu distanțare socială de rigoare, iar hotelurile s-au deschis cu termometre la intrare. Sunt 13% din populația activă angajați în turism, iar agențiile și hotelierii cer Guvernului măsuri de siguranță și termen pe care să-l anunțe clienților din lumea întreagă (în special britanici și germani) că sunt așteptați. Guvernul condus de Pedro Sanchez nu a anunțat încă o dată, subliniind că prioritară este eradicarea focarelor de coronavirus, dar că nu va trece vara fără ca turismul să se reia.
Relaxare în Bulgaria
Italia, țară care, de asemenea, este printre cele mai afectate de coronavirus și are venituri considerabile din turism, a încurajat cetățenii propriei țări și pe turiștii străini să nu abandoneze planurile de vacanță în această țară. Pe 18 mai s-au redeschis muzeele, celelalte coordonate de vacanţă fiind deocamdată vacanță sunt încă nedefinite. De asemenea, Guvernul lucrează şi la un plan de măsuri pentru revenirea turiştilor străini în peninsulă. Ministrul a insistat asupra necesităţii aplicării aceloraşi protocoale şi norme de protecţie în domeniul sănătăţii pe tot teritoriul Europei, astfel încât cetăţenii din diferite ţări ale Uniunii Europene să poată circula liber. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.