Formula 1 începe pe 5 iulie!

0
  • S-a stabilit calendarul competițional



Oficialii Formulei 1 au perfectat calendarul european al actualului sezon de Formula 1. Competiţia se va disputa în primă fază fără spectatori, iar în funcţie de evoluţia pandemiei de Coronavirus va fi sau nu permis accesul acestora.


Doar pe 6 circuite se va alerga anul acesta și doar 8 curse se vor desfășura în decurs de zece săptămâni. Singurele etape duble vor fi în Austria, la Spielberg, respectiv în Marea Britanie, la Silverstone. Etapele de pe celelalte continente vor fi anunţate ulterior de către cei care gestionează competiţia.
Toate persoanele implicate vor fi testate COVID_19
Formula 1 a adoptat marţi cinci măsuri importante pentru a garanta desfăşurarea curselor în condiţii de securitate cât mai bune pentru toţi cei implicaţi. Aceste măsuri au fost publicate și pe site-ul său oficial după ce s-a anunţat că sezonul va începe în Austria pe 5 iulie. Graţie unor teste private, toate persoanele implicate într-o cursă vor fi testate pentru Covid-19 înainte a călători. Testul va trebui să fie negativ pentru a primi autorizaţia de a călători. Teste private vor fi efectuate de asemenea în timpul evenimentului.
Producția TV, de la distanță
Cel puţin în primele opt etape, cursele vor avea loc cu porţile închise. Doar personalul necesar va fi prezent în interiorul circuitului. Personalul prezent la faţa locului va fi redus pentru toate părţile implicate, inclusiv Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), furnizorii şi reprezentanţii F1. Pentru a reuşi acest lucru, anumite activităţi, de exemplu unele părţi ale producţiei televizate, vor fi asigurate de la distanţă.
Toate zborurile pentru piloți și staff, numai cu charter
Întreg personalul care va asista la curse se va deplasa izolat, utilizând cât mai mult posibil zboruri charter şi transferuri între incinte, hoteluri şi aeroporturi. Această măsură este menită să garanteze că toţi participanţii la eveniment călătoresc într-o „bulă” restrânsă pentru a evita orice interacţiune mai largă cu un public netestat. În fine, măsuri de distanţare socială vor fi aplicate în paddock şi în ansamblul circuitului. Vor fi modificate în acest scop activităţile dinaintea şi de după cursă, de exemplu intonarea imnului naţional, podiumurile, parcul închis, obligaţiile faţă de presă ori interviurile.
Calendarul european:
Etapa 1: Grand Prix-ul Austriei – 5 iulie
Etapa 2: Grand Prix-ul Austriei (2) – 12 iulie
Etapa 3: Grand Prix-ul Ungariei – 19 iulie
Etapa 4: Grand Prix-ul Marii Britanii – 2 august
Etapa 5: Grand Prix-ul Marii Britanii (2) – 9 august
Etapa 6: Grand Prix-ul Spaniei – 16 august
Etapa 7: Grand Prix-ul Belgiei – 30 august
Etapa 8: Grand Prix-ul Italiei – 6 septembrie. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.